Mă doare neputința de a crede

că tot ce a fost până la mine

trebuie luat ca o dictare

ca un gest asumat

de a stinge în fiecare zi

o lumină din cele șapte

(pe care Menora le ține minte

învățându-ne să ținem minte)

 

Dictarea nu îmi dă putința

de a scrie și altfel

căci altfel voi ajunge

greșeala greșiților mei…

 

Doar azi, acum, aici putem fi noi

efemeridele lumii

ce-și măsoară veșnicia prin rugăciuni

și ignoranța drumului pe care

mai încolțesc semințe sălbatice

și poate

umbra celui de deasupra aripilor

să fie îngerul păzitor

atât de acoperitor, atât de Înălțător.