„Au fost înregistrate 170 de producţii din 45 de ţări. Sunt reprezentate în competiţie toate continentele – Europa, Asia, Africa, Australia şi cele două Americi. Printre cele mai îndepărtate destinaţii unde ar putea ajunge, anul acesta, premiile SIMFEST se numără SUA, Canada, Mexic, Venezuela, Chile, Africa de Sud, Australia, Coreea de Sud sau Taiwan. Am consemnat şi prezenţe insolite, precum cele din Iran (cu o cinematografie impresionantă), Irak, Armenia, Kazahstan, Kîrgîstan, Guiana Franceză, sau Macao şi altele. Juriul de preselecţie şi-a început deja activitate de trei zile pentru a desemna producţiile calificate pentru finală”, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei culturale SIMFEST, Ioan Ceauşescu, organizatorul festivalului.
Ioan Ceauşescu a precizat că, după selectarea filmelor care vor intra în finala Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST, un juriu internaţional care va avea în componenţă specialişti din România, Austria, Marea Britanie şi Franţa va decide câştigătorii.
Organizatorii Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST au arătat că numărul de 170 de producţii înscrise în preselecţie este cel mai mare din istoria manifestării, excepţie făcând ediţia din anul 2020, când festivalul s-a derulat exclusiv online, pe fondul restricţiilor pandemice.
Ediţia a XX-a a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST, pe lângă proiecţiile producţiilor selectate, va mai cuprinde expoziţii, dezbateri şi spectacole. AGERPRES