O scrisoare din secolul al XVI-lea semnată de Giorgio Vasari, restituită proprietarilor din Italia
Scrisoarea este datată 18 martie 1566, iar valoarea ei este estimată la circa 20.000 de euro (21.760 de dolari).
Scrisoarea lui Giorgio Vasari, care a dispărut din arhiva instituţiei Fraternita dei Laici din oraşul Arezzo în 2001, a fost recuperată cu ajutorul filialelor casei de licitaţii Sotheby’s de la Londra şi Bruxelles, a precizat Poliţia italiană.
Scrisoarea se afla în posesia unei familii belgiene, care a predat-o autorităţilor atunci când a fost informată despre originile documentului.
Giorgio Vasari, considerat primul istoric de artă din lume, s-a născut în regiunea centrală a Toscanei şi a devenit artistul de curte al influentei familii de bancheri Medici, în Florenţa.
Scrisoarea este redactată pe un ton formal, a fost expediată rectorilor Fraternita dei Laici şi vorbeşte despre pictorul flamand Jan van der Straet, cunoscut de asemenea sub numele Giovanni Stradano, care şi-a desfăşurat activitatea în secolul al XVI-lea în Florenţa.
În scrisoare, Giorgio Vasari dezvăluia tarifele practicate de pictor şi comenta asupra evoluţiei sale artistice. AGERPRES