Voi ajunge să trec peste gard
cu aceeași iuțeală cu care bate vântul
când reușește să-ți tulbure rochia
agățată de ultima silabă
ce-mi termină cuvântul…
voi sări mai precis peste gard
cu același elan de fiară pornită
când glezna ta se ridică-n picioare
iar coapsa ajunsă la mal
imploră să fie iubită…
într-o astfel de nervozitate
grăbită să dea plăcerile-n foc
voi fi pregătit să remarc
că în mine
nu mai este liber nici un loc.
Sunt ocupat din cap și până în picioare
sunt burdușit de toate gândurile
Îngrămădite le-ai făcut să fie dorințele
ce îngroașă rândurile, rândurile…