Vremea rămâne călduroasă în întreaga ţară în următoarele zile însă se va răci treptat săptămâna viitoare, când temperaturile maxime vor coborî până la 26 de grade în TraCategoriinsilvania şi Maramureş, potrivit estimărilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În Banat, vremea va fi călduroasă în prima săptămână de prognoză, cu temperaturi maxime ce nu vor avea variaţii semnificative de la o zi la cealaltă, astfel încât media acestora va fi de 32 – 34 de grade Celsius. În a doua săptămână se va răci şi maximele vor coborî spre valori de 28 de grade, mediat regional. Minimele se vor situa în jurul mediei de 18 grade pe intervalul 21 – 28 august şi vor tinde spre 14 grade până la finalul perioadei. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului de prognoză.
În Crişana, în prima săptămână a estimărilor, valorile termice diurne vor avea uşoare variaţii de la o zi la cealaltă, dar vor caracteriza o vreme călduroasă în toată regiunea, astfel că mediile acestora vor fi între 32 şi 34 de grade, apoi vor scădea până la medii în jurul a 27 de grade la finalul intervalului. Temperaturile minime vor fi de 18 grade mediat regional până în data de 28
august, apoi vor ajunge la 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată pe intervalul 27 august – 3 septembrie.
În Transilvania, până pe 27 august vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime ce se vor situa în preajma mediei de 31 de grade, apoi se va răci accentuat, acestea coborând spre 26 de grade. Regimul termic nocturn va fi relativ constant în prima săptămână, cu 16 grade mediat regional, dar va marca o scădere treptată astfel încât va staţiona la o medie de 12
grade din data de 31 august. Averse şi descărcări electrice vor fi posibile în fiecare după-amiază, dar probabilitatea ca acestea să devină mai extinse, va creşte din 27 august.
În Maramureş, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu medii ale maximelor ce se vor situa între 31 şi 33 de grade şi ale minimelor între 16 şi 18 grade, însă din data de 26 august se va răci semnificativ, astfel că maximele vor coborî spre 26 de grade mediat regional, iar minimele spre 12 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai mare între 27 august şi 3 septembrie.
În Moldova, în prima săptămână de prognoză vremea va fi călduroasă, cu perioade caniculare ce se vor manifesta cu precădere în jumătatea sudică a regiunii, astfel că, pe medie, maximele vor fi între 32 şi 34 de grade, iar minimele între 18 şi 20 de grade. Din data de 28 august regimul termic va marca un proces de scădere semnificativă, ce va determina ca maximele să coboare
spre 27 de grade şi minimele spre 14 grade, valori mediate regional. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată după 28 august, până atunci acestea vor apărea doar pe areale foarte mici.
În Dobrogea, valorile termice vor caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a regiunii până în data de 29 august, astfel încât maximele vor fi de 32 – 36 de grade, iar minimele de 20 – 22 de grade, mediat regional. După această dată se va răci treptat, astfel încât se va ajunge la medii ale maximelor de 30 de grade şi ale minimelor de 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi scăzută, uşoare condiţii de apariţie a acestora se vor întruni abia după 31 august.
În Muntenia, vremea va fi caniculară, cu frecvenţă mai mare în zonele de câmpie, până în jurul datei de 29 august, apoi se va răci treptat în toată regiunea. În acest context, regimul termic diurn mediat regional va porni de la 36 de grade şi va ajunge la 30 de grade, iar cel nocturn se va situa între 20 şi 16 grade. Averse îşi vor face apariţia pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, mai ales în zonele de deal.
În Oltenia, mediile temperaturilor maxime vor varia între 34 şi 36 de grade în intervalul 21-28 august când vor caracteriza o vreme local caniculară, iar ale minimelor vor fi în jurul a 20 de grade. În a doua săptămână de prognoză se va răci în toată regiunea, astfel încât regimul termic diurn va avea 30 de grade, iar cel nocturn 16 grade, valori estimate prin mediere la nivel regional. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 24 august şi din nou după 28 august, însă acestea se vor manifesta pentru perioade scurte de timp şi cu caracter cel mult local.
La munte, valorile termice vor scădea treptat după data de 27 august în toată zona montană, însă până atunci se vor situa peste normele caracteristice perioadei. În aceste condiţii, temperaturile maxime vor avea medii de la 22 la 16 grade, iar cele minime de la 14 la 10 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în cursul după-amiezelor, însă probabilitatea ca acestea să se manifeste pe areale mai largi, va fi mai ridicată în 23, 24 şi din nou după 27 august.
Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 21 august – 3 septembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES