În perioada 10 – 12 noiembrie a.c., echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la 130 de evenimente, dintre care amintim:
9 intervenții pentru stingerea incendiilor:
5 misiuni pentru stingerea incendiilor la case de locuit în municipiul Iași, strada Păun și în localitățile Belcești, Perieni, Sprânceana și Trifești.
La incendiul din municipiul Iași au ars diverse materiale textile și câteva piese de mobilier, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise; la Belcești au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, diverse materiale textile și de mobilier, având drept cauză de producere a incendiului un cablu electric defect; în localitatea Perieni a ars funinginea din interiorul coșului de fum, având drept cauză de producere a incendiului coșul de fum necurățat de funingine; în localitatea Sprâceana au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, diverse elemente de mobilier și diverse materiale textile, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile, iar în localitatea Trifești, în urma incendiului au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, diverse articole textile și actele personale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
2 intervenții pentru stingerea incendiilor produse la vegetația uscată în municipiul Iași și Pașcani, ce au avut drept cauză probabilă de producere a incendiului folosirea focului deschis în spații deschise.
2 misiuni pentru stingerea incendiilor produse la depozitele de furaje din localitățile Scobinți și Poienile. În urma incendiului de la Scobinți au ars aproximativ 10 tone de furaje, 1 tonă de coceni și structura din lemn a acoperișului, iar la Poienile au ars aproximativ 3 tone de furaje și structura din lemn a acoperișului. Cauzele probabile de producere a incendiului au fost jocul copiilor cu focul și scurtcircuitul electric.
5 intervenții la accidente rutiere:
în data de 10.11.2023, la ora 20:56, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, șoseaua Nicolina, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs între 3 autoturisme, în urma căruia au rezultat 4 victime, conștiente, neîncarcerate. În urma evaluărilor medicale, doar o singură victimă a fost transportată la spital.
în data de 11.11.2023, la ora 20:56, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în localitatea Mircești, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier între un autoturism și o autoutilitară, în urma căruia au rezultat 2 victime, conștiente, neîncarcerate. Victimele au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.
în data de 11.11.2023, la ora 16:30, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada I. Creangă, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs între 2 autoturisme, unde un autoturism s-a răsturnat, în urma căruia au rezultat 2 victime, conștiente, neîncarcerate. În urma evaluărilor medicale, victimele au refuzat transportul la spital.
în data de 12.11.2023, la ora 13:45, Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în localitatea Strunga, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier cu un singur autoturism, din care au rezultat 3 victime, conștiente, neîncarcerate. În urma evaluărilor medicale o singură victimă a fost transportată la spital.
în data de 12.11.2023, la ora 20:15, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în municipiul Pașcani, localitatea Gâștești, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme, cu 7 persoane, din care au rezultat 2 victime, conștiente, neîncarcerate. În urma evaluărilor medicale, doar o singură victimă a fost transportată la spital.
1 misiune de asanare a muniției rămase neexplodate sau nedezactivate din Cel de-Al Doilea Război Mondial, în localitatea Voinești. De la fața locului a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță, în vederea distrugerii 1 bombă de aruncător de calibru 82 de milimetri.
101 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
11 alte misiuni:
4 intervenții pentru asigurarea măsurilor specifice la:
meciul de fotbal dintre CS Știința Miroslava și Aerostar Bacău.
meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iași și CFR Cluj.
salvarea unei bovine căzute într-un șanț, în municipiul Iași.
un transformator electric, în municipiul Iași, șoseaua Păcurari.
3 recunoașteri în teren cu forțe și mijloace de intervenție la obiective din zona de competență, în vederea asigurării și desfășurării în condiții de operativitate și eficiență a operațiunilor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.
2 misiuni de asistența persoanelor în municipiul Pașcani și localitatea Luceni.
1 intervenție pentru transportul persoanelor supraponderale.
1 misiune pentru deblocarea ușilor de acces în vederea facilitării echipajelor medicale.
3 activități de control și informare preventivă:
În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Iași au efectuat 3 controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la obiective din județul Iași.
Pe timpul verificărilor, pompierii au efectuat și instruirea de specialitate cu reprezentanții obiectivelor.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora