„Forţa Dreptei respinge categoric orice comasare a alegerilor. Fiecare alegere trebuie să se desfăşoară la termen, respectând Constituţia, principiile democraţiei. Şi orice încercare de a comasa alegeri, indiferent că e vorba de comasarea alegerilor locale cu alegerile pentru Parlamentul European, de comasarea primului tur al prezidenţialelor cu alegerile locale, de comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare, nimeni nu mai ştie cu adevărat ce vor, vom utiliza toate pârghiile de opoziţie pe care le avem la dispoziţie pentru a împiedica această gravă încălcare a democraţiei, a dreptului cetăţenilor români de a alege în deplină cunoştinţă de cauză şi pentru a împiedica această mârşavă tentativă de a frauda voturile românilor amestecând diferitele tipuri de alegeri. Considerăm că alegerile pentru Parlamentul European trebuie să fie singurele alegeri care se vor desfăşura pe data de 9 iunie şi ca atare vom ataca în contencios, vom ataca la Curtea Constituţională, vom organiza acţiuni masive de protest pentru a împiedica această deturnare a votului cetăţenilor români”, a declarat Orban într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
Reunit, luni, la Palatul Parlamentului, Consiliul Naţional al Forţa Dreptei a decis ca deputata Violeta Alexandru ocupe primul loc pe lista pentru alegerile europarlamentare, listă care va fi însă comună cu USR şi PMP, iar şeful de campanie va fi deputatul Antonel Tănase, care va fi parte şi din echipa de campanie a Alianţei Dreapta Unită.
De asemenea, congresul formaţiunii va avea loc la sfârşitul lunii martie, eveniment în care va fi aleasă conducerea partidului, a precizat Ludovic Orban.
Între priorităţile legislative pentru actuala sesiune parlamentară, stabilite în Consiliul Naţional, se află proiectul de lege prin care să fie anulate toate creşterile de taxe, impozite şi contribuţii pe care le-a decis actuala coaliţie.
De asemenea, parlamentarii formaţiunii vor propune o lege prin care să fie anulat impozitul pe dividende şi „se vor bate” pentru proiectul de lege deja depus privind desfiinţarea subvenţiei pentru partidele politice.
„Este inadmisibil ceea ce se întâmplă astăzi. Asistăm la o gravă deturnare de fonduri făcută de partidele care beneficiază de subvenţia de la bugetul de stat, care afectează grav democraţia şi (…) egalitatea de şanse între competitorii politici şi a ajuns practic să afecteze inclusiv democraţiile în interiorul partidelor. (…)”, a arătat Orban. AGERPRES