Noi acte de identitate de tip european pentru cetățenii Republicii Moldova, începând cu anul 2025

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Începând cu anul 2025, în Republica Moldova va fi introdus un nou model european al cărții de identitate, care va înlocui, treptat, buletinele emise anterior. Astfel, cetățenii țării noastre vor deține o Carte de identitate, iar cetățenii străini, apatrizii, refugiații și beneficiarii de protecție umanitară – Cartea de rezidență, comunică MOLDPRES.

Noile documente, care vor fi eliberate din data de 31 martie 2025, vor avea dimensiunile unui card bancar și vor include atât  informațiile tipărite, cât și datele biometrice – imaginea facială și amprentele proprietarului. Acest fapt va permite extinderea listei țărilor membre ale Uniunii Europene în care cetățenii moldoveni vor putea călători în baza cărții de identitate. De asemenea, noul act va facilita interacțiunea digitală a persoanelor cu instituțiile publice și accesul la servicii bancare, fiscale, sociale și educaționale.

Cartea de identitate nu va mai include informații privind domiciliul și reședința temporară, pentru a preveni necesitatea schimbării frecvente a documentului. La fel, noile buletine de identitate nu vor mai avea fișă de însoțire, iar în ziua votării informațiile vor fi introduse în format electronic, fără aplicarea ștampilei. Mai mult, cetățenii vor fi obligați să dețină cartea de identitate de la vârsta de 14 ani, și nu de la 16, cum este în prezent, pentru a extinde accesul la servicii sociale oferite titularilor.

Proiectul de lege, aprobat de Guvern, urmează a fi prezentat Parlamentului spre examinare și aprobare.