Preşedintele AUR, George Simion, a declarat marți că exclude participarea după alegeri la o guvernare cu Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, transmite Agerpres. „Dacă nu e clar: exclud participarea la o guvernare cu Ciucă şi Ciolacu. Alianţă doar cu românii!”, a scris marţi liderul AUR într-o postare pe pagina de Facebook. Și Marcel Ciolacu a declarat marți că exclude o guvernare alături de AUR, la câteva ore după ce europarlamentarul PSD Mihai Tudose spusese că ”teoretic, orice e posibil”.

Anterior, deputatul AUR Dan Tanasă a reacţionat la declaraţiile făcute de europarlamentarul PSD Mihai Tudose, afirmând că AUR este singurul partid care face opoziţie reală faţă de PNL şi PSD.

„L-am auzit pe Mihai Tudose susţinând că nu exclude o alianţă cu AUR. Ce nu înţelege Tudose e că AUR este deja într-o alianţă cu românii. AUR este singurul partid care face opoziţie reală faţă de PNL şi PSD şi vom continua să facem acest lucru. Suntem singurii care pot pune capăt acestei guvernări dezastruoase. Cu ajutorul românilor, putem da un guvern patriot care să lupte pentru ţară, nu împotriva ei”, a spus Dan Tanasă, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, la Craiova, că exclude varianta unei colaborări cu AUR, deşi pentru perioada de după alegeri crede că puterea nu ar trebui să stea într-un singur om sau într-un singur partid.

Ciolacu a pus pe seama „campaniei electorale” recentele declaraţii ale europarlamentarului Mihai Tudose.