Estrogenul si progesteronul sunt hormoni sexuali feminini cu rol capital in reglarea ciclului menstrual, ovulatiei si mentinerea sarcinii. De asemenea, acestia contribuie si la protejarea sistemului osos si cardiovascular.
Scaderea fiziologica a acestor hormoni, in special in perioada menopauzei, poate induce o serie de simptome vasomotorii, urogenitale si metabolice. Desi menopauza este o etapa fiziologica a vietii, nu inseamna ca simptomele neplacute care o insotesc trebuie minimizate, sau mai rau, ignorate.
Pentru a atenua aceste manifestari, terapia hormonala de substitutie, care poate include o combinatie de estrogen si progestativ sau doar estrogen in anumite cazuri, este adesea recomandata de medici.
Terapia de substitutie hormonala poate ajuta la reducerea si ameliorarea simptomatologiei asociate menopauzei, in special:
- Bufeurile
- Transpiratiile nocturne
- Tulburarile de somn
- Schimbarile de dispozitie
- Anxietatea (afla mai multe despre rolul fluctuatiilor hormonale in aparitia anxietatii la menopauza)
- Uscaciunea vaginala.
Pe langa reducerea manifestarilor clinice ale menopauzei, terapia de substitutie hormonala produce efecte si asupra altor sisteme, ca de exemplu:
- Prevenirea osteoporozei – osteoporoza afecteaza in special femeile pe masura ce inainteaza in varsta, fiind o cauza majora a fracturilor la femeile aflate la menopauza (cand estrogenul, esential pentru oase sanatoase, scade). Osteoporoza este o boala silentioasa, iar in momentul in care apar semne vizibile ale osteoporozei (dureri de spate, dureri la nivelul soldului, fracturi usoare, postura curbata, scadere in inaltime) inseamna ca boala a avansat deja.
- Mentinerea fortei musculare – pierderea fortei musculare este un fenomen comun odata cu instalarea menopauzei. HRT poate ajuta la pastrarea fortei musculare, contribuind la mentinerea tonusului. Totodata, activitatea fizica regulata este esentiala pentru a ne pastra muschii puternici.
Terapia de substitutie hormonala – riscuri si beneficii
Speranta de viata a femeilor la nivel european a fost estimata la peste 80 de ani. Menopauza se instaleaza, de regula, in jurul varstei de 51 de ani, varsta la care cele mai multe femei sunt active in plan social, profesional (cu atat mai mult cu cat varsta de pensionare a femeilor in Europa a crescut). Aceste realitati creeaza spatiu de discutie pentru gestionarea simptomelor menopauzei in contextul carierei si al performantei profesionale, adoptarea unor politici publice de sustinere a femeilor aflate la menopauza si implementarea unor bune practici pe mai multe paliere: educare si informare, la flexibilitatea la locul de munca, acces la servicii medicale si optiuni terapeutice dedicate.
Afla mai multe despre Clinica de menopauza
Terapia de substitutie hormonala este una dintre solutiile medicale pentru ameliorarea simptomelor menopauzei si totodata pentru imbunatatirea calitatii vietii acestora. In ciuda beneficiilor sale, HRT nu este potrivita pentru toate femeile si poate avea efecte secundare.
Contraindicatii HRT
- Existenta unor antecedente de cancer de san, cancer ovarian sau cancer uterin
- Existenta antecedentelor de cheaguri de sange – tromboze venoase profunde (TVP), embolie pulmonara etc
- Hipertensiunea arteriala netratata
- Prezenta unor afectiuni medicale, ca de exemplu bolile hepatice – hepatita, insuficienta hepatica etc.
Inainte de a lua o decizie, discutia cu medicul ar fi bine sa cuprinda cateva intrebari:
- Cum ma va ajuta terapia de substitutie hormonala cu simptomele mele?
- Cat va dura pana ma voi simti mai bine?
- Care sunt beneficiile si care sunt riscurile HRT?
- Terapia de substitutie hormonala este singurul tratament care ma poate ajuta cu ameliorarea simptomele mele?
- Pentru cat timp va trebui sa urmez terapia?
- De unde sa stiu ce tip de terapie va functiona cel mai bine in cazul meu?
Potrivit Codului european impotriva cancerului, terapia hormonala de substitutie (THS) creste riscul aparitiei anumitor tipuri de cancer, de aceea, recomandarea este ca THS sa fie evitata sau redusa la minimum:
„Femeile care prezinta simptome grave ale menopauzei pot discuta cu medicul lor daca se impune administrarea terapiei de substitutie hormonala. Utilizarea terapiei de substitutie hormonala creste riscul de cancer mamar, endometrial si ovarian, avand o serie de alte efecte nocive asupra sanatatii. Modelul riscului de cancer depinde de tipul de terapie de substitutie hormonala (medicamente numai pe baza de estrogeni sau medicamente combinate estrogeni-progesteronice) si de faptul daca pacientei i s-a indepartat uterul pe cale chirurgicala (histerectomie). Studiile au demonstrat ca riscul excesiv de cancer de san asociat cu utilizarea terapiei combinate estrogeni-progesteronice in menopauza apare dupa cativa ani de tratament si ramane ridicat cel putin cinci ani dupa intreruperea tratamentului cu estrogeni-progesteronice, desi riscul incepe sa scada la scurt timp dupa incetarea tratamentului. Prin urmare, in cazul in care este initiata terapia de substitutie hormonala, tratamentul trebuie administrat pentru cea mai scurta perioada de timp posibila, utilizandu-se cea mai mica doza posibila pentru a controla simptomele menopauzei. Planul terapeutic trebuie discutat cu medicul inainte de inceperea tratamentului.” – International Agency for Research on Cancer.
Riscurile pot varia in functie de varsta femeii, de tipul de terapie hormonala (estrogen, estrogen impreuna cu progestativ, doza si tipul de estrogen) si de istoricul medical.
Un studiu amplu asupra riscurilor terapiei de substitutie hormonala atrage atentia asupra faptului ca femeile care incep terapia la varsta de 60 de ani sau mai mult ori la mai bine de 10 ani de la debutul menopauzei prezinta un risc mai mare de cancer de san, cheaguri de sange, afectiuni cardiace si accident vascular cerebral.
La ce sa ma astept dupa initierea terapiei de substitutie hormonala?
- De obicei se incepe cu o doza scazuta pentru a evalua raspunsul organismului si pentru a reduce riscul de efecte secundare, doza care poate creste mai tarziu conform indicatiilor medicale.
- Exista o varietate de metode de administrare, de la pastile (comprimate orale), la plasturi sau geluri. Tabletele sau comprimatele administrate pe cale orala reprezinta cea mai frecventa forma de tratament.
- Simptomele ar trebui sa se reduca in decurs de cateva zile sau saptamani de la inceperea HRT. La unele femei poate dura mai mult pana sa se observe efecte pozitive, depinde de tipul de HRT si de gravitatea simptomelor initiale.
- In mod normal, medicul va propune un control la cca. 3 – 6 luni de la initierea terapiei de substitutie hormonala pentru a discuta despre evolutia simptomatologiei si pentru a verifica daca necesita ajustari.
- Daca simptomele nu se reduc dupa HRT sau au aparut efecte adverse (sangerari vaginale, sensibilitate la nivelul sanilor, cefalee, balonare), medicul poate sugera schimbarea dozei ori schimbarea tipului de HRT (estrogeni, progestative sau ambele).
Discutiile despre menopauza si cautarea unor solutii eficiente sunt fundamentale pentru gestionarea acestei etape din viata femeilor. Ignorarea simptomelor poate duce la stres suplimentar, probleme de sanatate si un impact negativ asupra relatiilor interpersonale si carierei.
Sursa: www.medicover.ro