În luna decembrie 2024, dedicată „Prevenției bolilor cardiovasculare”, asistenții medicali comunitari din comunele județului Iași au desfășurat o serie de acțiuni importante în sprijinul sănătății publice. Printre activitățile principale s-a numărat determinarea valorilor tensiunii arteriale (TA) și a glicemiei pentru personalul din unitățile administrativ-teritoriale (UAT) unde aceștia își desfășoară activitatea.
Aceste măsurători au avut drept scop identificarea timpurie a factorilor de risc cardiovascular, precum hipertensiunea arterială și diabetul zaharat, dar și sensibilizarea populației cu privire la importanța adoptării unui stil de viață sănătos.
În cadrul acestor intervenții, asistenții medicali au oferit și recomandări personalizate privind prevenția bolilor cardiovasculare, punând accent pe importanța unei alimentații echilibrate, a activității fizice regulate și a monitorizării periodice a parametrilor de sănătate.
Astfel de inițiative contribuie semnificativ la creșterea gradului de conștientizare asupra bolilor cardiovasculare și la îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației din județul Iași.