Zidul mă strânge la tălpi

și la creștet

Capul meu pendulat

ca un berbec în porți de cetate

lovește

Piatra tresare sub rugăciune

și inima arde ca o feștilă

luminând depărtarea

sortită a fi

un milog hrănit doar din milă

Sunt dezbrăcat de iubire

cobor din mine

ca un luceafăr de seară

văd cum deșertul îmi curge pe deget

parcă ar fi picătura de ceară

E zidul rămas din templu, afară

mărturia prin care uitare nu e

doar rana zgândărită de cei

care mor

ca o piedică pusă lui Dumnezeu

să tresară.