Fanfara sună ca o deșteptare

Din tren coboară hărmălaia

Se stă la rând

pentru o dezbrăcare

Și o-mpărțire: ăia, aia…

Se rup copiii de mamele lor

Femeile de soți și de nepoți

Doar pasărea

a mai rămas în zbor

să fie liberă

în spatele acelor porți

Și trenuri vin ca valurile mării

barăcile sunt pline

de strigăte și fum

durerea are din arsura sării

și setea din otravă

te transformă-n scrum.

Pe zidurile arse

de strigăt de-ajutor

se-așează corbii hulpavi

cu țipătul de moarte:

Nevermore, Nevermore

Și moartea face mare bal

Cu prinți  și cu prințese

Grămezi de oase cresc ciudat

din tot atâtea… iesle.