FeaturedFluxNational

 CCR a decis cu unanimitate că obligativitatea înscrierii în declaraţiile de avere a bunurilor şi veniturilor soţilor e neconstituţională

CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. ”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.

”Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori: cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în măsura în care nu se referă şi la drepturile şi obligaţiile soţului/soţiei declarantului, precum şi ale copiilor majori aflaţi în întreţinerea acestuia”, potrivit unui comunicat al Curţii.

Articolul vizat are următorul conţinut: ”Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere”.

Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte prevederile acestui articol, că acestea contravin dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie – conform căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie – ”prin prisma nerespectării exigenţelor calitative pe care redactarea textelor de lege trebuie să le întrunească pentru a fi în concordanţă cu principiul legalităţii”.

”Aceasta, deoarece declaraţia de avere, fiind o declaraţie pe proprie răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, o persoană neputând fi ţinută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru fapta/declaraţiile altei persoane. Or, prevederile de lege criticate care instituie obligaţia de a declara nu doar veniturile proprii, ci şi drepturile şi obligaţiile soţului/soţiei şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, nu ţin cont de modificările legislative aduse Codului civil în materia regimului juridic al bunurilor soţilor şi determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct, ci trebuie să le obţină de la o terţă persoană, respectiv de la soţ/soţie şi copiii majori aflaţi în întreţinere”, argumentează Curtea Constituţională.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button