24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Suntem incluși în normele predictibilului bine temperat, atâta timp cât una se spune și alta se face pe toată întinderea scurgerii timpului de la momentul tₒ la t ͚. Această axiomă ne permite să fim mult mai relaxați, mult mai detașați de încrâncenarea din arenă, fiind deja pregătiți să conștientizăm faptul că nimic din ceea ce ni se promite nu are sorți de izbândă, în primul rând datorită caracterului duplicitar al protagoniștilor. Pentru a înțelege cu subiect și predicat cele afirmate ar trebui să ne folosim de un studiu de caz, practicat pe o persoană pe care cel puțin opinia publică o consideră responsabilă pentru toate cele bune și cele rele din societate la această oră. Liviu Dragnea, președintele PSD, președintele Camerei Deputaților, omul cel mai influent de pe scena politică la această oră. Nu putem ține sub tăcere faptul că Liviu Dragnea are un mare adversar, putem spune, cel mai mare adversar, în persona domniei sale. Fără a ne încurca în cuvinte, trebuie să luăm în considerare faptul că adversarul de temut al teleormăneanului este chiar el însuși, dacă am accepta că Liviu Dragnea adversarul este cel care duce în CV-ul său toate momentele deficitare, ce-i strică imaginea publică. De la condamnarea definitivă, cu suspendare și până la calitatea de inculpat, pe care o are într-un alt dosar, aflat în curs de judecare, la desele schimbări bruște de direcție (de regulă unghiul răzgândirilor măsurând chiar 180° ). Aceste întoarceri gen piruetă în loc și ridicare din umeri ne pune în situația de a nu mai înțelege nimic bun, dar nici nimic rău, situându-ne într-o stare de imponderabilitate perfectă, simțind că Liviu Dragnea ”ne-a lăsat în aer”, cu o mutare dată în plic, ce poate fi lecturată cu glas tare: ”Fiecare se descurcă singur!”
Adică cum? Adică, așa! Fiecare rămâne pe cont propriu, mănâncă doar ceea ce și-a adus de acasă. Devenim astfel debusolații mileniului, dar și cei care reușesc în chip miraculos să treacă în ziua de mâine, fără durere sau cu o durere însușită ca făcând parte din comportamentul lumii față de ei. Trăim această încorsetare în absurd ca pe un dat , ca pe un ”așa trebuie să fie”, chiar dacă acest ”așa” ne face rău, ne strânge trupul în menghină, gândindu-ne astfel, fiecare în parte, mărirea, înălțarea!
Liviu Dragnea învingătorul vrea cu tot dinadinsul să facă bine. Să fie perceput sub forma omului salvator, al binefacerii, întruchipate în aerul său de muntean șmecher, de miticănie rafinată, cu zâmbetul adunat la colțul gurii, asemenea aluviunilor la gurile de vărsare ale fluviului. Aceste imagini sunt, trebuie să recunoaștem mirifice, concurând chiar cu frumusețile Deltei, acolo unde teleormăneanul nu a ezitat să dea lecții pescarilor amatori din categoria lui Sorin Grindeanu, fără a uita să ne spună că toți peștii prinși au fost eliberați, el fiind adeptul pescuitului sportiv și nu a celui de sacrificiu. Nu știu dacă acest corolar poate fi aplicat și mulțimii pe care, crede el, că o salva de la înec, folosindu-se de metodă ”dă-mi mâna, ține-ți mâna!”, metodă folosită în largul mării aflată pe timp de furtună.
Incertitudinea devine, astfel, unitatea noastră de măsură, unitate ce se dorește a înlocui secunda, astfel încât, scurgerea timpului să nu mai țină cont de gongul ceasornicului, ci mai ales de cel al clopotului care mai anunță răgușit și leneș o nouă plecare la cele veșnice a unui sau a mai multora dintre noi. Între timp Liviu Dragnea se mai răzgândeşte o dată, mai întoarce căruța, cu binefacerile promise, în drum, blocându-se singur în promisiunile privind reformarea justiției, reconsiderarea demnității poporului român, recuperarea chiar și sub formă de cioburi a dreptului fiecăruia la o judecată dreaptă, atunci când dreptatea și adevărul sunt căutate în sălile de tribunal.
Doar cu ”zece lei în plus” poporul nu mai este de acord, atâta timp cât nevoia de respect, de toleranță, de consens, de solidaritate se întrupează în nevoia de cinste și corectitudine în primul rând din partea institiuțiilor statului ajunse astăzi de râsul curcilor. Vai de mama noastră, că de mama lor nimeni nu a avut grijă să ne scape de astfel de progenituri, strălucitoare și strălucitori ”avortoane” și avortoni.
ADI CRISTI
