FeaturedFluxNational

Nicușor Dan: Aderarea la OCDE – cea mai puternică recunoaștere internațională că trăim într-o țară dezvoltată

Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este cea mai puternică recunoaștere internațională că trăim într-o țară dezvoltată, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan.

‘Am avut astăzi o discuție excelentă cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann. OCDE este organizația care reunește cele mai dezvoltate economii și cele mai consolidate democrații din lume. Totodată, aceasta stabilește standarde și repere globale în domenii precum comerțul, finanțele și tehnologia’, a scris șeful statului pe Facebook.

Potrivit lui, pentru România, aderarea la OCDE este un obiectiv strategic, deoarece ‘este cea mai puternică recunoaștere internațională că trăim într-o țară dezvoltată, iar experiența altor state arată că aderarea a fost urmată de un avans economic semnificativ’.

De asemenea, arată președintele, acest proces ne va face mai competitivi în atragerea investițiilor străine și va crește interesul investitorilor instituționali și vom putea obține finanțări mai avantajoase pentru a direcționa mai multe resurse către dezvoltarea țării noastre.

‘Procesul de aderare al României progresează foarte bine: peste jumătate din evaluările tehnice au fost deja încheiate cu succes. Dacă menținem acest ritm, România va adera la OCDE anul viitor’, apreciază președintele României.

Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, se află luni în România.

Luni dimineață, Mathias Cormann a discutat cu șeful statului, Nicușor Dan, iar ulterior a mers la Palatul Victoria. Premierul Ilie Bolojan și Mathias Cormann au avut o întrevedere și au participat la reuniunea Comitetului național pentru aderarea României la OCDE.

Oficialul OCDE se va întâlni și cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, dar și cu președintele Camerei, Sorin Grindeanu. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button