Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a demarat o acţiune de verificare a punctelor de vânzare a produselor alimentare situate în perimetrul unităților de învățământ. ”Am primit semnale că magazinele din incinta școlilor nu respectă prevederile legale și am decis efectuarea unor verificări. Puțină lume știe că, de exemplu, la un astfel de magazin este interzisă comercializarea de băuturi răcoritoare, altele decât apa. Într-o primă fază au fost verificate 15 unități comerciale și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale. S-au identificat probleme la produse precum cornuri cu ciocolată, pizza, băuturi răcoritoare. Rezultatele acestor verificări vor fi transmise și către Inspectoratul Școlar Județean. Voi solicita o mai mare implicare a conducerilor unităților de învățământ în ceea ce privește respectarea prevederilor legale de către unitățile comerciale, mai ales că li se comunică periodic o listă cu produsele care nu pot fi vândute elevilor. Și până acum, în cazul în care s-a observat că se comercializează produse interzise, personalul din școli ar fi trebuit să anunțe organele de control sau chiar să solicite încetarea contractului prin care se pune la dispoziție spațiul respectiv”, a declarat prefectul. În urma verificărilor efectuate de inspectori au fost aplicate trei amenzi contravenționale, în cuantum de o mie de lei fiecare, dintre care două pentru comercializarea de produse care nu respectă principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și tineri și una pentru exprimarea incorectă a datei de minimă durabilitate a unui produs. Alte două amenzi contravenționale, în valoare de 500 lei fiecare, au fost aplicate pentru lipsa certificării personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă. Inspectorii au dat, de asemenea, şi trei avertismente pentru comercializarea de alimente care nu respectă limitele de la care acestea devin nerecomandate și alte trei avertismente operatorilor economici la care s-a constatat că produsele preambalate erau expuse la comercializare fără a fi indicat prețul pe unitatea de măsură. Potrivit Biroului de presă al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, verificările vor continua și în perioada următoare, reprezentantul Guvernului în teritoriu solicitând o fermitate sporită din partea instituțiilor de control. Comisia mixtă de control, desemnată prin Ordin al prefectului, este formată din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Iași și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași. Comercializarea produselor alimentare în incinta unităților de învățământ este reglementată de Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi. (E.M.)