CSMS Iași a bifat o nouă înfrângere în campionat, duminică, 23 noiembrie, în deplasare, cu scorul de 0-4 (0-1), în fața lui CFR Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I, diminuându-și și mai mult șansele (mai mult teoretice) de evitare a retrogradării. Elevii lui Nicolo Napoli au făcut, din nou, un joc execrabil, fiind învinși categoric de o formație care se confruntă cu serioase probleme financiare, jucătorii acesteia fiind neplătiți de mai multe luni. Partida din ”Gruia” a început cum nu se poate mai prost pentru ieșeni, care au primit gol foarte repede, Ivanovski înscriind în min. 6, cu capul, din apropierea careului mic, după o centrare excelentă de pe partea stângă a lui Jazvic. Un minut mai târziu, gazdele își puteau majora avantajul, însă balonul trimis de Jazvic din apropierea punctului cu var a fost prins de Caparco. În min. 10, Florin Costea are și el o bună ocazie de a înscrie, însă șutul acestuia trece pe lângă bară. Prima fază ceva mai ofensivă a Iașului se petrece în min. 18, când Crețu trage, slab, pe lângă poartă. În min. 22, Ciucur trage frumos, din vole, din 15 metri, însă mingea trece mult peste transversală. Încet-încet, oaspeții echilibrează meciul, acest lucru însă și pe fondul unei ușoare relaxări a gazdelor. Prima repriză se încheie cu ocazia lui Ionuț Voicu, care reia de la câțiva metri în plasa laterală a porții apărate de Felguieras. La reluare, tot ieșenii sunt cei care insistă mai mult, însă Bole nu poate relua favorabil la poartă, după o centrare bună, de pe partea dreaptă, a lui Novac. În min. 49, ieșenii beneficiază de o lovitură liberă de la circa 30 de metri, însă Munteanu șutează slab și Felguieras prinde balonul. În min. 67, Gregory Tade, intrat în min. 46 în locul lui Florin Costea, profită de o bâlbâială în careul Iașului, la care Munteanu și Caparco s-au jenat recipric, și înscrie: 2-0 pentru CFR Cluj. Replica oaspeților nu se lasă așteptată, șutul lui Olah, din lovitură liberă de la 18 metri, fiind prins cu dificultate de Felguieras. În min. 79, gazdele urcă scorul la 3-0, după ce Ivanovski reușește ”dubla”, cu un șut fără replică, din careu. Peste numai două minute, Jazvic îl ”execută” cu un șut superb, din afara careului, pe Caparco și modifică tabela la 4-0. Ieșenii sunt prăbușiți din punct de vedere psihic și nu mai reușesc nimic, în timp ce clujenii, încurajați frenetic de cei circa 5.000 de spectatori prezenți pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, domină copios partida, întrecându-se în ratări. Aceasta a fost istoria unei partide în care elevii lui Nicolo Napoli și-au demonstrat, încă o dată, limitele și faptul că Liga I este o ”pălărie” mult prea mare pentru ei. În urma acestui rezultat, CSMS Iași și-a consolidat ultimul loc în clasamentul Ligii I, cu 9 puncte. În etapa viitoare, CSMS Iași va întâlni pe teren propriu, la sfârșitul acestei săptămâni, formația Pandurii Târgu Jiu. În meciul disputat în ”Gruia” au evoluat echipele: CFR Cluj: Felguieras – Ene, Susic, Rada, Camora – Monroy, Petrucci (min. 73 Szilard), Chanturia, Costea (min. 46 Tade), Jazvic – Ivanovski; CSMS Iași: Caparco – Bosoi, Munteanu, Plămadă, Voicu – Olah, Crețu, Bole, Novac (min. 65 Bădic) – Ciucur, Dobre (min. 74 Crengăniș). (E.M.)