Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și senatorul Traian Băsescu au avut miercuri un schimb de replici, în plenul comun al Parlamentului, pe tema fermelor de porci, în cadrul dezbaterilor cu privire la rectificările bugetare din anul 2016.
Dragnea i-a replicat lui Băsescu, în contextul în care senatorul PMP, cu câteva minute mai înainte, se referise la „ferma de porci de la Tel Drum”.
„Domnule președinte, legat de ferma de porci, nu știam că aveți și această specializare. Eu vă readuc aminte că suntem aici, nu acolo, ci în Parlamentul României. Dvs puteți să vă băltiți în ce vreți dvs, eu nu, eu în acea mocirlă nu intru. Dincolo de faptul că sunt informații mincinoase în ceea ce privește unele legături financiare sau economice, apropo, pe vremuri când îi susțineați serios pe cei de la site-ul ăla parcă erau puțin mai documentați, acum, probabil că din lipsă de resurse serioase, bat câmpii. Da. Faptul că în România sunt 4 milioane de porci pe care crescătorii se chinuie să îi crească, faptul că nu am reușit să îi exportăm decât 320.000 de tone și s-au important decât 30.000, faptul că 350 de milioane de euro sunt dați de către noi, de către români, ca să consumăm carcase congelate de ani de zile și nu spune nimeni de când sunt congelate, venite din alte țări, nu purcei și de ce se importă purcei în continuare, și asta o spun specialiștii care au lucrat la programul de guvernare… În toți anii, inclusiv în cei 10 ani de lumină din România, tot ce s-a făcut s-a făcut să se distrugă ideea și speranța că în România se pot construi maternități, vorbim de materialul genetic”, a declarat Liviu Dragnea, în plenul reunit al Parlamentului.
El a adăugat că are rude care cultivă roșii în sere și care cresc oi.
„Le mai spun celor care au scris acel articol și altora care investighează că eu am făcut lucruri mai grave — am rude care cultivă roșii în sere și avem și un program pentru roșii. Și forma este continuată. Am rude care cresc oi. Da! Și avem un program pentru înființare de centre de colectare pentru lână, pentru că 70% din lâna din România se arde și sigur îmi voi descoperi prieteni sau rude care vor fi beneficiari ai unor măsuri. Da! Și voi susține în continuare lucrul ăsta, pentru că, din păcate, în ultimii ani de zile s-a decis că tot ce înseamnă capital autohton sau producție din România, cât de mult se poate, să fie diminuat”, a arătat Liviu Dragnea.
Senatorul PMP Traian Băsescu susținuse, anterior, că, „decât o comisie de anchetă pentru bugetul Guvernului Cioloș, mai bine o comisie de anchetă pentru ferma de porci de la Tel Drum”.
„În sfârșit, spre deosebire de Guvernul Cioloș, actuala majoritate vine cu o chestiune spectaculoasă și ridică responsabilitatea primarilor în administrația locală pentru respectarea bugetului, pentru respectarea limitelor de credite de angajament în bugetele locale. Păi fraților, v-ați propus un deficit de 24 de miliarde. Dați-mi voie să vă spun că pe orice proiecție, dacă vă respectați programul, deficitul va fi de 42 de miliarde, nu de 24. Da! Nu veți respecta programul, așa că foarte probabil vă veți încadra în deficitul bugetar și în schimb veți face ce a făcut și Guvernul Cioloș. (…) Decât o comisie de anchetă pentru bugetul Guvernului Cioloș, mai bine o comisie de anchetă pentru ferma de porci de la Tel Drum”, a susținut Traian Băsescu.