Creștinii din Gaza sărbătoresc Săptămâna Mare în minoritate și cu gândul la Ierusalim

Creștinii din Gaza, a căror comunitate s-a redus considerabil, au nevoie de aprobarea Israelului pentru a merge la Ierusalim cu ocazia ceremoniilor religioase ce preced Paștele.

Taufiq Sayagh, 48 de ani, și familia sa au fost neplăcut surprinși când autoritățile israeliene i-au respins cererea de a ieși din Gaza pentru a putea participa la celebrările din Săptămâna Mare care se desfășoară în Cisiordania și Ierusalim, relatează EFE.

El a fost nevoit să sărbătorească Duminica Floriilor — primul eveniment religios din Săptămâna Mare — în biserica greco-ortodoxă Sf. Porfirie, din cartierul Zeitun din Gaza, în loc să poată urma pașii lui Iisus care a intrat în Ierusalim coborând de pe Muntele Măslinilor.

Israelul a impus o blocadă asupra acestei enclave de la preluarea puterii de mișcarea islamistă Hamas în vara anului 2007 și de atunci comunitatea creștină din acest teritoriu a scăzut considerabil de la 4.000 cât erau până la această dată până la 1.100 numărul înregistrat în prezent, potrivit cifrelor oficiale.

Directorul pentru relații religioase al bisericii Sf. Porfirie, Yaber al Yelda, a declarat pentru EFE că toți creștinii au cerut aprobare Israelului prin biroul palestinian pentru a călători din Cisiordania spre Ierusalim prin pasul Erez, principala poartă de acces a enclavei.

În așteptarea aprobării, familiile din Gaza își mențin propriile tradiții de Paști, explică Mariam Saba, o tânără de 28 de ani care a enumerat diferite bucate tradiționale, carne, supă sau deserturi speciale pregătite pentru această dată.

„Paștele marchează 50 de zile de post în timpul cărora a trebuit să ne abținem de la consumul de carne sau lapte, astfel încât vom pune pe masă supă de miel, chiftele „kefta”, sau carne de pui, vițel, capră și pește la grătar”, spune ea.

De Florii, copiii îmbrăcați în haine de sărbătoare de un alb imaculat au ținut în mâini ramuri de măslin, care decorează în general bisericile din fâșia Gaza în perioada de sărbători.

„Îmi sunt dragi creștinii din Gaza, sunt frații și vecinii noștri”, asigură Mohamed Dawud, un musulman în vârstă de 34 ani care locuiește în apropiere de acest lăcaș și care povestește cât de încântați sunt copiii lui care primesc de la creștini ouăle vopsite tradițional de Paști.

Deși musulmanii sunt aici o majoritate covârșitoare, ei coexistă pașnic de sute de ani cu creștinii care, chiar și sub conducerea Hamas, s-au bucurat de protecție, au precizat surse ale mișcării islamiste.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Eyad al Bozom, creștinii vor beneficia de securitate deplină pe parcursul Sărbătorilor pentru a-și respecta liber tradițiile”.