Londra: Protest cu 100 de Statui ale Libertății pentru primele 100 de zile ale președinției Trump

 

O sută de persoane deghizate în Statui ale Libertății s-au adunat joi în fața Ambasadei Statelor Unite ale Americii de la Londra pentru a marca primele 100 de zile de la instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump. Manifestanții, militanți ai organizației pentru drepturile omului Amnesty International, au păstrat o jumătate de oră de tăcere în fața clădirii ambasadei, arborând pancarte pe care se putea citi „Bun-venit refugiaților” și „Fără ziduri”, relatează AFP și DPA.

Directoarea Amnesty International pentru Marea Britanie, Kate Allen, a declarat înainte de protest că, în doar 100 de zile — care se împlinesc sâmbătă — „președintele Trump a reușit să afecteze inimaginabil reputația oricum nu tocmai perfectă a SUA în materie de respectarea drepturilor omului”.
Un alt protestatar îmbrăcat în Statuia Libertății a stat în fața consulatului SUA din Irlanda de Nord, iar un protest similar este planificat pentru sâmbătă la consulatul SUA din Scoția.
În urma controversatelor decizii antiimigrație ale lui Trump, aproape două milioane de britanici au semnat o petiție online cerând ca vizita prevăzută a liderului de la Casa Albă în Marea Britanie să fie „retrogradată” de la vizită de stat la simplă vizită oficială. În urma unei dezbateri în parlament, guvernul premierului britanic Theresa May a indicat că nu renunță la planul de a-l primi pe Donald Trump, dar că vizita acestuia ar urma să fie amânată pentru această toamnă.