Institutul Cultural Român este partenerul concursului național de poezie “Lidia Vianu Translates”, concurs anual deschis tuturor poeților contemporani care scriu poezie în limba română. Premiile concursului constau în traducerea poemelor în limba engleză de către Lidia Vianu și publicarea acestora în volum individual tipărit (Premiul I) și, respectiv, în format electronic, pe site-ul Contemporary Literature Press (Premiul al II-lea).
Câștigătorii acestei ediții:
– Angela Baciu – Locul I
– Dinu Petruț – Locul al II-lea
Inițiatorii concursului sunt prof. Lidia Vianu, Uniunea Scriitorilor din România și Societatea Muzicală. Parteneri: Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, The British Council, Muzeul Național al Literaturii Române și Universitatea București.
Concursul are ca obiectiv principal prezentarea și promovarea poeziei românești în lume, dar și încurajarea creației literare, prin deschiderea de noi canale de comunicare prin care aceasta să ajungă la publicuri noi.
Angela Baciu s‑a născut pe 14 martie 1970 la Braila. Este poetă, prozatoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. A publicat în jur de 16 cărţi, printre care: Maci în noiembrie (1997), Trei zile din acel septembrie (2003), Tinereţe cu osingură ieşire (2004), De mîine pînă mai ieri alaltăieri (2007), Mărturii dintre milenii ( 2012), Despre cum nu am ratat o literatură grozavă (2015), 4 zile cu nora (2015). A primit premii la secţiunile poezie şi publicistică din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filialele Iaşi, Alba şi Bacău. În anul 2016 a primit Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Literatură „Lucian Blaga” (Sebeş‑Lancrăm) şi Premiul BALCANICA pentru poezie românească la „Festivalul Poeţilor din Balcani”, ed. a X‑a, România‑Turcia (Brăila). A publicat interviuri cu personalităţi ca Laurenţiu Ulici, Radu G. Ţeposu, Eugen Simion, Mircea Sântimbreanu, Mircea Zaciu, Cornel Regman, Mircea Horia Simionescu, Nora Iuga, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Barbu Cioculescu, Alexandru George, Cezar Ivănescu, Gabriel Liiceanu, Emil Manu, Nina Cassian, Fănuş Neagu, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Abăluţă ş.a.