Reprezentanții administrației publice ieşene au prezentat joi, 28 iunie, la sediul Ministerului Sănătății proiectul și demersurilor inițiate în legătură cu construcţia Spitalulului Regional de Urgență. Municipiul Iași a fost reprezentat la discuții de o delegație condusă de către viceprimarul Gabriel Harabagiu și din care au mai făcut parte Viorica Bostan, directorul Direcției Tehnice și Servicii Comunitare și managerul acestui proiect din partea municipalității ieșene și arhitectul-șef Alexandru Mustiață. La dezbaterea condusă de către Cristian-Vasile Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, au mai participat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” și prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, precum şi membrii comisiei municipale de implementare a proiectului. „La întâlnirea de la Ministerul Sănătății am fost puși în legătură cu cele trei firme de consultanță contractate de minister în vederea gestionării proiectelor celor trei spitale regionale din țară. Este vorba de companiile Planet SA, Conseil Sante și Tieg, ai căror reprezentanți vor face o vizită la Iași pe 17 și 18 iulie. Noi am prezentat o sinteză a demersurilor făcute până acum pentru acest proiect vital pentru comunitatea noastră și pentru întreaga Regiune de Nord – Est, precum și protocolul de colaborare încheiat între Municipiul Iași și Ministerul Sănătății, aprobat în cadrul Consiliului Local. Reprezentanții Ministerului Sănătății ne-au adus la cunoștință că Hotărârile de Guvern privind proiectele celor trei spitale regionale de urgență sunt în circuitul de avizare și că proiectul nostru, al Iașului, este cel mai avansat, ceea ce ne motivează suplimentar”, a declarat, la finalul discuţiilor, viceprimarul Iaşului, Gabriel Harabagiu. Potrivit schiței calendarului proiectului Spitalului Regional de Urgență de la Iași, până la sfârștitul acestui an se va finaliza soluția tehnică, documentația va fi depusă spre finanțare la Comisia Europeană în primul trimestru al anului 2018, urmând ca, după aprobarea finanțării, lucrările să demareze la sfârșitul anului 2018, cel târziu la începutul anului 2019, astfel încât să fie finalizate în cursul anului 2022. (E.M.)