Breaking News

Erdogan: Prelungirea crizei din Golf nu este ‘în interesul nimănui’

Prelungirea crizei din Golf nu este ‘în interesul nimănui’, a estimat duminică președintele turc Recep Tayyip Erdogan, înaintea plecării într-un turneu diplomatic în Arabia Saudită, Kuweit și Qatar, transmite AFP.

”Nu este în interesul nimănui ca această criză să se mai prelungească. Lumea musulmană are nevoie de cooperare și solidaritate, nu de noi divizări”, a declarat Erdogan, care asigură în prezent și șefia Organizației Cooperării Islamice.

Șeful statului turc se va deplasa duminică la Riad și în Kuweit, iar luni se va afla în Qatar.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul și Egiptul au întrerupt la 5 iunie relațiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susține ‘terorismul’ și că se apropie de Iran, rivalul regional al regatului saudit.

”Din primele momente ale crizei din Qatar, noi am fost de partea păcii, a stabilității, a solidarității și a dialogului. Am prezentat propunerile necesare părților implicate și vom continua să facem asta”, a adăugat președintele Turciei.

Potrivit agenției de presă proguvernamentale turce Anadolu, Erdogan urmează să fie primit duminică după-amiază de regele saudit Salman, iar în cursul serii de emirul Kuweitului, șeicul Sabah al-Ahmed Al-Sabah.