Atentate la Bruxelles: Hartă online dinamică privind propagarea mesajelor despre atentate pe Twitter

Cotidianul american Washington Post a creat o hartă online dinamică pentru a ilustra modul cum s-au propagat pe rețeaua de socializare Twitter mesajele despre atentatele de la Bruxelles, conform washingtonpost.com. Atacurile teroriste de la Bruxelles s-au produs marți, în jurul orei locale 8 dimineața și au fost revendicate de gruparea teroristă Statul Islamic. Cei de la Washington Post au creat această hartă pentru a evidenția rapiditatea cu care știrile despre atentate s-au propagat pe Twitter în lumea întreagă. Mesajele ”tweet”, care includ informații cu locația de unde au fost distribuite, conțin cuvântul Bruxelles și se întind pe intervalul de timp 7 — 11 GMT, fiind perioada de timp în care au avut loc exploziile de la aeroportul Zaventem și de la metroul din Bruxelles. Totuși, dintre toate mesajele tweet doar o mică parte au datele de localizare geografică, însă ajută la expunerea gradului de atenție pe care atentatele de la Bruxelles l-au captat online. Potrivit hărții, se poate observa cum europenii transmiteau mesajele despre atentate încă de la producerea acestora, iar interesul global a atins un vârf în acest sens la intervalul 11 — 12 GMT, iar ulterior interesul a scăzut. Oficialii belgieni au cerut populației să verifice prin intermediul rețelelor de socializare dacă rudele lor sunt în siguranță pentru că rețeaua de telefonie mobilă era solicitată în urma producerii atentatelor. Hashtag-ul #Brussels a avut o tendință de distribuire la nivel mondial pe Twitter, iar cetățeni belgieni precum și alți cetățeni europeni și-au oferit online sprijinul pentru cei afectați de atentate la hastag #ikwilhelpen (n.red — vreau să ajut).