Moldova și Serbia vor negocia un acord de promovare și protejare reciprocă a investițiilor

 Republica Moldova și Republica Serbia își vor dinamiza colaborarea bilaterală în domeniul economic. În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra unui acord moldo-sîrb privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Documentul va asigura cadrul normativ necesar pentru a stimula dezvoltarea economică și fluxul de capital dintre cele două state. Totodată, Acordul are ca scop crearea condițiilor sigure de activitate pentru investitori și încurajarea deschiderii companiilor cu capital mixt.

De asemenea, documentul va fortifica relațiile de prietenie dintre cele două state și va promova dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova și Republicii Serbia.

Acordul va fi semnat pe o perioadă de zece ani, cu posibilitatea de prelungire a acesteia.