Larisa Iordache a cucerit aurul la Cupa Mondială de la Glasgow

aur la glasgowLarisa Iordache a cucerit medalia de aur în concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Glasgow, sâmbătă, cu un total de 59,232 puncte. Iordache, cea mai bună gimnastă română a anului, a fost urmată în clasamentul final de Elisabeth Black (Canada), cu 56,432 puncte, de Jessica Lopez (Venezuela), 55,899 p, Georgina Hockenhull (Marea Britanie), 54,398 p, Mai Murakami (Japonia), 54,299 p, Vanessa Ferrari (Italia), 54,032 p, Erica Fasana (Italia), 53,732 p, și Pauline Schaefer (Germania), 53,365 p. Pe ”Emirates Arena”, vicecampioana mondială de la individual compus și sol a reușit să se impună la toate cele patru aparate. La sărituri, Iordache a ocupat primul loc, cu 15,000 puncte, urmată de Lopez, 14,800 p, și de Fasana, 14,633 p, etc. Iordache a fost prima la paralele, cu 14,433 p, devansându-le pe Lopez, 14,200 p, și pe Black, 13,833 p, etc. Larisa Iordache s-a impus clar la bârnă, cu 15,166, cea mai mare notă din concurs, fiind urmată în ierarhia finală de Black, 14,833 p, și Lopez, 13,633 p, etc. La sol, Larisa a obținut cea mai clară victorie, cu 14,633 puncte, la mare distanță de japoneza Murakami, clasată a doua cu 13,833 p, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Fasana, cu 13,733 p. Sâmbăta trecută, Larisa Iordache câștigase și etapa inaugurală a Cupei Mondiale 2014-2015, la Stuttgart, cu 59,766 puncte, fiind urmată de Jessica Lopez, 57,799 puncte, și de Kim Bui (Germania), 56,665 puncte. Larisa Iordache a ieșit învingătoare și la ediția de anul trecut a Cupei Mondiale de la Glasgow, cu 57,932 puncte, urmată de americanca Elizabeth Price, 57,365 p, și de italianca Vanessa Ferrari, 56,633 p.