Prețul energiei pe bursă a atins valori amețitoare; solicit ANRE și Guvernului să intervină pentru a plafona aceste creșteri

Prețul energiei pe piața spot, Piața pentru Ziua Următoare, a bursei OPCOM a ajuns în primele zile ale acestei luni la 700 de lei pe MWh, ceea ce este o valoare amețitoare, astfel că Autoritatea Națională de Reglementare și Guvernul trebuie să intervină pentru a modifica legislația care permite să se ajungă la aceste prețuri, a declarat, joi, Iulian Iancu, președintele Comisiei de anchetă privind activitatea ANRE, la finalul audierilor.

„La energie electrică, situația este dramatică. Din datele prezentate comisiei, a reieșit că în primele nouă zile din luna noiembrie s-a atins un preț de 700 de lei pe Piața pentru Ziua Următoare, față de 400 de lei, și acela foarte mare, din cursul lunii iulie, când am avut un vârf de consum. Nu suntem în vârf de consum la început de noiembrie și cu toate acestea prețurile sunt cu 80% mai mari, iar cifrele de 700 de lei sunt amețitoare”, a spus Iancu.

Recordul precedent de preț pe PZU a fost 680 de lei pe MWh, atins iarna trecută, în vârf de consum.

„Trebuie făcută o intervenție imediată în piață, pentru modificarea legislației secundare care permite această escaladare a prețului de către unii producători care aleg intenționat anumite platforme de piață care le permit maximizarea profitului. Nu este în regulă ca un producător, chiar dacă este liber în ofertă, să aibă oricât profitul pe piețe care sunt captive, nu oricine poate ajunge pe piața de echilibrare. Reglementatorul, care știe acest lucru, trebuie să intervină și să plafoneze aceste creșteri, printr-o intervenție directă, print-un ordin, și automat se limitează această creștere aberantă”, a continuat Iancu.

Potrivit acestuia, consumatorii industriali sunt în pericol să fie scoși din piață, iar consumatorii casnici se află în fața unor abuzuri ale marilor operatori.

„Se impune, după părerea mea, o acțiune imediată. Eu voi face propuneri în acest sens în scris, după discuția de astăzi, către ANRE și către Guvern, pentru a interveni prin legislația secundată și prin hotărâre de Guvern să stopăm această escaladare permisă astăzi. Atunci când vezi dezechilibre atât de mari trebuie să intervii”, a subliniat Iancu.

AGERPRES