LEGEA ȘI DICTATURA

S-a tot spus, mai în joacă, mai în serios, că trăim în două Românii. În România reală și în Românica, țara artificială în care operează statul paralel, în care strada face jocurile impuse de tot felul de interese, care mai de care mai pline de surprizele cauzate de cei interesați să-și facă jocurile, planurile, să-și atingă invariabil scopurile.

O altă interpretare nu poți găsi atâta timp cât ieșirile în stradă a nemulțumiților, a acelor ciudați și ciudate, cu ochii ieșiți din orbite, cu spume la gură și zbierete în loc de cuvinte și explicații coerente, nu fac altceva decât să alimenteze cu dușmănie, ură și ipocrizie întreaga comunitate, pe unii încercând să-i atragă de partea lor, pe alții împungându-i cu degetul arătător în rândul condamnaților la ură și dezbinare.

O astfel de dualitate aruncă într-o și mai mare buimăceală pe cei de bună credință, care tot încearcă să afle care este drumul cel bun, care este calea cea dreaptă. Surprinzător, nici măcar cei implicați în această relație biunivocă nu au capacitatea de a ști, de a afla, de a înțelege pe ce parte a baricadei se află.

Iată despre ce este vorba. Se știe că, într-o democrație autentică, funcțională, cel care dictează cu puterea dictaturii legii este votul popular, care se manifestă în condițiile legii, O astfel de garanție devine astfel cu putere de axiomă în relațiile care decurg din forța majorităților politice astfel create, în vederea guvernării țării între două mandate electorale, de regulă. În timp ce străzile (de fapt anumite puncte din țară în care de regulă sunt amenajate piețele publice ale orașelor importante ale țării, nu numai în București) sunt pline de dreptul legitim al cetățenilor de a manifesta, de a protesta pentru tot ce poate fi pus pe seama protestelor. În același timp, instituțiile de sondare a opiniei publice vin cu o altă imagine privind voința românilor în ceea ce privește agenda publică, dar și componența Puterii, care este reprezentativă prin majoritățile politice create.

Dacă furia străzii (care grupează o sumă de interese precise) ar trebui să anunțe o iminentă schimbare de guvern, de majorități politice, sondajele publice reprezentative păstrează actuala configurație politică la nivel parlamentar (acolo unde se fac legile), în ciuda acestor ”zgomote pentru nimic”, decât, poate, pentru tulburarea liniștii publice în orașe.

Iată ce dezvăluie un institut serios de sondare a opinii publice, în urma unui  sondaj realizat în luna noiembrie a acestui an.

„Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) în luna noiembrie, în cazul în care s-ar organiza alegeri parlamentare, PSD ar obţine 43% din voturi, cu 2,5% mai puţin decât în 2016. Prima modificare importantă ar fi reprezentată de o creştere a procentelor ALDE, de la 6% la 9%.

Cea mai importantă creştere ar înregistrat-o însă PNL. Potrivit sondajului CURS, liberalii ar fi votaţi de 27% dintre cei cu opţiuni conturate, faţă de 20% la parlamentarele din 2016. O uşoară ascensiune ar înregistra şi PMP, de la 5% la 6%, devenind al doilea partid de opoziţie, pe fondul prăbuşirii USR. Fostul partid al lui Nicuşor Dan ar obţine, potrivit sondajului, doar 5%, faţă de aproape 9% în 2016.

UDMR ar stagna la 6%, în vreme ce alte partide şi independenţii ar împărţi egal cele 4 procente rămase”.

Am lăsat premeditat comentariile privind performanțele sau lipsa de performanțe a partidelor raportate la alegerile din 2016. Din astfel de atenționări, de scrieri printre rânduri, se poate construi marja care ar deosebi CURS de celelalte institute de sondare a opiniei publice, fără ca rezultatele să iasă din marja de eroare. La o marjă de eroare de ±3% există o libertate de clivaj de 6% (+3% și -3%). De exemplu, PNL ar fi putut câștiga 7% doar în condițiile în care ar fi făcut ceva bun pentru țară sau măcar acolo, un ceva, acolo, cât de mic, în afara bulibășelii create prin aducerea sub pălăria Brătienilor a ”portocaliilor” (PDL). Dar ei, nimic. Au avut doar libertatea de a menține tensiunea în societate, de a băga bățul prin garduri, trezind toți câinii din cartiere, adunându-i în piețele publice ale orașelor. În afară de gălăgie, PNL nu a reușit să producă nimic care să-i motiveze acel câștig de șapte procente.

Pentru a ieși din acest bruiaj, care ne dă iluzia două Românii, este necesară o punere la punct a celor care, cu nedisimulată rea credință, falsifică percepția dar și realitatea unei singure țări în care doar legea își poate exercita dictatura.

ADI CRISTI