24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Astăzi vom sacrifica momentul poetic. Poemele de sâmbătă au fost înlocuite de o relatare de la fața locului. Am fost blagosloviți / blagoslovenie cu două conferințe de presă care au încercat să pună batista pe țambal. Să explice de ce negru nu e alb. Să fugă de răspunsurile necesare limpezirii situației după deja încercatul procedeu cu ”altă întrebare”. Laura Codruța Kovesi și Klaus Iohannis au luat poziția lui ”nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”. În timp ce șefa DNA nu vorbește cu sau despre infractori, Klaus Iohannis nu vorbește cu sau despre penali. Evident că la cei doi demnitari ai statului român există și nuanțe, funcție de ce le poate oferi lor infractorii, respectiv penalii.
Ceea ce pot să remarc (și nu am cum să trec sub tăcere acest amănunt) este faptul că Laura Codruța Kovesi a reușit cu brio să facă față tirului de întrebări puse de jurnaliști, în mai bine de două ore, la foc continuu. Fosta baschetbalistă a rămas în picioare, a lăsat ochii ei mari și încăpători să cuprindă întreaga suflare a presei, fără a le tulbura limpezimea, iar glasul doar de câta ori i-a trădat iritarea și ușoara nervozitate. Președintele nu a avut parte de aceeași dimensiune a ochilor, dar și-a scos la defilare zâmbetul său larg și deschis, cât ar fi trebuit ca brațele sale coborâtoare să cuprindă întregul popor, nu doar pe Laura Codruța Kovesi.
Chiar dacă aceste două conferințe au avut loc în zile diferite, la ore diferite, ele s-au subordonat acelorași principii. În timp ce Laura Codruța Kovesi a preferat muzica de fondul lui ”Noi suntem DNA, Noi nu falsificăm probe, Noi nu influențăm martori”, președintele Klaus Iohannis a demonstrat valențele adevăratului cavaler, spunând de la primele silabe rostite: ”Am încredere în DNA și în șefa acestei”
Restul nu mai contează, restul se poate negocia, cât de bun profesionist este Tudorel Toader, care o tot lungește, o tot lălâie, informându-ne (de mai mult ori) că ne va informa care este poziția sa față de DNA, față de performanțele sau lipsa de performanțe ale Ministerului Public.
Ziariștii nu au reușit ”să sară gardul” nici la DNA și nici la Palatul Cotroceni, să-i prindă pe cei doi șefi de instituții pe picior greșit. Șefa DNA a arătat o deschidere maximă față de ziariști, intimidați se pare de această larghețe de a răspunde la toate întrebările cu care jurnaliștii au venit din redacții sau le-au gândit la fața locului, funcție de provocările Laurei Codruța Kovesi. O primă observație personală: trebuie să recunosc că alta era calitatea jurnalistului anilor 1990 (până în 2005), când întrebarea ea însăși era o adevărată instituție de presă, pentru ca acum, cel puțin raportându-mă la întrebările folosite la aceste două conferințe de presă, să asistăm la jalnice și repetabile bâlbe, greu de atribuit unui ziarist profesionist. Dar, despre calitatea prestației mass media de azi vom vorbi mai pe larg într-un alt editorial sau într-un alt serial, căci avem multe lucruri grave de semnalat, de asumat.
Revenind la cele două conferințe de presă care au mimat perfect deschiderea, nu atât spre jurnaliști, cât mai ales spre opinia public, cea care a fost invadată, cel puțin în ultima vreme, de o serie alarmantă de dezvăluiri, de atacuri sub centură aplicate instituțiilor statului de drept, care au în gestiunea lor ideile de dreptate și de adevăr, apărarea legii și pedepsirea abaterilor de la lege, nu putem să nu reținem cameleonismul perfect al celor care, în loc să răspundă temelor puse în dezbatere, au mimat perfect lipsa responsabilităților din grupajul prerogativelor funcției lor, în raport cu Constituția. Astfel, este treaba CSM, a Inspecției Judiciare și nu are cum ea, șefa DNA, să descopere ilegalitățile comise de procurori din subordine, cum nu este ea în măsură să le dea sancțiuni, fie ele și administrative. Tot Laura Codruța Kovesi nu vrea să vorbească despre infractori și prezumția de nevinovăție, așa cum Klaus Iohannis nu vrea să definească termenul penali, în aceeași matrice a prezumției de nevinovăție. Două conferințe de presă care, din punctul de vedere al atitudinii inițiatorilor, a fost aceeași. Au vorbit și au răspuns doar la întrebările la care aveau de dat răspunsuri, pentru ca acolo unde nu au considerat că eventualele lor răspunsuri i-ar pune în situația să se recunoască perdanţi au preferat fie minciuna (cazul șefei DNA, când nu a recunoscut faptul că Inspecția Judiciară a sesizat lipsuri majore în activitatea DNA) sau Klaus Iohannis a preferat să nu răspundă pur și simplu, făcându-se că întrebarea pusă de ziaristă (Sorina Matei) nu există și deci nu are la ce să răspundă.
Rușine, ar putea fi cuvântul care a reușit să unească cele două exerciții de silabisit adevărul, prin cerințele unei realități din ce în ce mai bolnăvicioase. Să ne fie rușine, că nu suntem nici măcar rușinați de ceea ce se întâmplă cu noi agățați de imaginea conducătorilor noștri, cum doar o pelerină de ploaie mai este agățată de un cui imaginar, bătut în aerul rece de munte sau în cel molcom de câmpie. Așa ne trebuie!
ADI CRISTI
