SĂ FIM SĂNĂTOȘI!

În sfârșit sunt semne serioase că primăvara a ajuns prin împrejurimile noastre. Încă nu știm precis pe unde se află, doar că ea există ca o bănuială prin apropierea noastră, chiar dacă nopțile încă sunt geroase, iar diminețile continuă să ne oprească respirația în fața aerului încă înghețat. Ne aflăm deja în spațiul Babelor cu cele nou cojoace, când totul e posibil în materie meteo, de la soare la viforniță, de la căldură îngerească la geruri năprasnice. În această perioadă de lună martie nu se mai ține cont că într-o zi e primăvară sălbatică, iar în altă zi e crivăț de-ți taie respirația cum se mai taie surcele necesare aprinderi focului. De regulă, astfel de minuni sau dezastre țin o singură zi. Un fel de palmă trasă peste ceafă, să fim atenți, să ținem minte, să nu pierdem vedere cine este șeful! Cu alte cuvinte, putem concluziona că neprevăzutul este șeful, este cel care schimbă regula jocului, fără ca noi să putem spune ceva, să putem face ceva, să rămânem tăcuți în pedeapsa care ne împachetează să fim numai buni de livrat întâmplărilor zilei, din acest început de martie!

Există la nivelul amintirilor, a mărturisirilor celor trecuți prin viață, că luna martie este luna în care există manifestări serioase ale celor patru anotimpuri. Este luna în care se repetă pentru examen din toată materia celor patru lecții, iarnă, primăvară, vară, toamnă. Începem cu iarna pentru că din starea de îngheț a Planetei a început totul, așa cum spre ea ne îndreptăm cu pași mici, dar siguri. A urmat explozia mugurilor, a căror forță a reușit să dezlege izvoarele, râurile, apele din prizonieratul gheții, să facă posibilă mișcarea, ca o componentă de bază a renașterii, aducerii la viață a tot ce definea în anotimpul alb nemișcarea. Astfel, primăvara este cunoscută pe la noi ca fiind anotimpul în care ”salcâmii înnebunesc”, păsările prind glas, fiarele trezesc la rândul lor pădurea, viața prinde culoare, contur și mișcare. Este anotimpul cu cele mai multe declarații de dragoste, cu cele mai dinamice sentimente în care iubirea ocupă  exclusiv toate locurile din primele rânduri. Deșteptarea este dată nu de trompetul unității militare, ci de trilul păsărelelor, care încep să-și ocupe posturile și funcțiile de vestitori ai primăverii . Într-o astfel de companie zglobie și dătătoare de speranțe, viața se scutură de somn și de frig, de lâncezire, lene și hibernare, oferind Naturii cel mai puternic exemplu de urmat, de la zvâcnirea pur și simplu a ghiocelului prin pătura groasă a omătului, direct pe raza de soare, cercetătoare și prietenoasă, de această dată ”fără dinți”, cu fireasca și necesara îmbrățișare de căldură crăiasă. Fără a ne plictisi, putem spune că am devenit instantaneu personaje de basm, de balade și doine, în care începe din nou să fie cântată bucuria de a trăi!

Luna martie poate fi aproximată ca fiind luna tuturor întâmplărilor posibile și imposibile, luna în care Natura începe să ne provoace, așa cum și noi suntem scoși din case, din amorțire, fiind pur și simplu oferiți (nu în dar, ci în sclavie) noilor întâmplări despre viață și moarte.

Din primăvară avem certitudinea că începe viața, în dimensiunea ei cea mai vivace, la intensitatea care ne face să credem și să slujim această idee, că primăvara viața este cea mai dinamică, acest anotimp fiind cel al tinereții veșnice, indiferent de vârsta celui care se încumetă să treacă prin el, dar nu sub formă de amintire, ci cu tălpile adânc înfipte în pământ.  Avem certitudinea reconstrucției spirituale a celor care ajung la următoarea primăvară, așa cum se mai ajunge la Mormântul Sfânt sau la Mecca, așa cum se ajunge în Împărăția Cerului, pe ușa din față, cu toate misiunile îndeplinite, cu toate sacrificiile la zi, fără alte șmecherii, pe care viața de pe Pământ, chiar dacă nu le-a legiferat, nu are cum să nu țină cont de ele, atâta timp cât, dacă privim cât se poate de serios ochii celor care ne privesc, şmecheria face parte din toate încercările celor care ne conduc de a ne convinge, de a ne trece de partea lor. Cel care țipă, urlă, se dă de-a berbeleacul, plânge soarta ”țărișoarei lui”, acela continuă să ne ia de proști și să câștige accesul la primăvară, la urna de vot, la majoritatea care îi dă voie, fără bătaie de cap, să aibă o vară frumoasă, o toamnă îmbelșugată și o iarnă la schi în Alpi.

Restul nu poate decât să privească tâmpi și neînțelegători, cum de unii se lăfăie în tot felul de binefaceri ale societății, în timp ce ei stau și numără mărunțișul majorărilor salariale, gândind că peste vreo două secole ar putea să vină și timpul lor, din astfel de burdușiri de buzunare, pe care tanti Olguța le-a luat în calcul în direct de pe tablă.

Ia hai, să fim sănătoși! Trebuie să recunoaștem, această urare este singura urare care ne-a mai rămas de interes național, după ce să trăiți bine ne-a îngropat mai mult decât am reușit noi să murim.

ADI CRISTI