Programul cinematografului „Ateneu” în perioada 3-9 septembrie

Luna septembrie se anunță bogată în filme. Prima săptămâna din lună aduce la Cinema Ateneu șapte producții pentru toate gusturile.

Lerd/Un om integru, recompensat cu premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, este o poveste despre principii și despre individ contra sistemului.

Utøya  –  22  iulie  urmăreşte  prin  intermediul  unui  personaj  fictiv  de  19  ani,  Kaja,  cele  72  de  minute  interminabile  în  cursul  cărora  extremistul  de  dreapta  a  urmărit  şi  împuşcat  tinerii  prinşi  fără scăpare  pe  insuliţa  din  apropiere  de  Oslo,  pe  22  iulie  2011.

Licu, o poveste românească, de Ana Dumitrescu, abordează indirect istoria ţării din ultimul secol prin portretul unui bătrân carismatic din Sibiu, care îşi povesteşte viaţa cu dezinvoltură.

Spre finalul săptămânii, ne amuzăm la comedia Trei surori adorabile, unde vom vedea cum reușesc să se înțeleagă (sau nu) trei fete care trebuie să împartă moștenirea de la tatăl lor.

Pentru cei mici am pregătit o animație 3D. Oachi, prinţul din junglă are în centrul atenţiei brotacul titular, căruia nu-i place nici apa şi nici să ţopăie. Convins că locul său nu este printre celelalte broscuţe, Oachi va începe o nemaipomenită aventură pentru a-şi afla adevărata identitate.

România neîmblânzită este un documentar unic, de proporții uriașe, care dorește să dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețe nealterată, neprelucrată, magică, însă extrem de fragilă.

Duminică va avea loc proiecția de gală a filmului Un prinț și jumătate, lungmetraj regizat de Ana Lungu. Proiecția filmului va avea loc în prezența actorilor Marius Manole, Iris Spiridon și a regizoarei Ana Lungu. După film, spectatorii vor putea discuta cu invitații.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

3 septembrie 2018
Ora 19.00 – „Un om integru”- Lerd –  PREMIERĂ – (regia Mohammad Rasoulof) – AP 12
Ora 21.00 – „Utoya: 22 iulie”- Utøya 22. juli  – (regia  Erik Poppe) – AP 12
5 septembrie 2018
Ora 19.00 – „Licu, o poveste românească” – (regia Ana Dumitrescu) – AG
Ora 21.00 – „Un om integru”- Lerd – (regia Mohammad Rasoulof) – AP 12
7 septembrie 2018

Ora 19.00 – „Trei surori adorabile” – Demi soeurs – PREMIERĂ – (regia Saphia Azzeddine, François-Régis Jeanne) – AG
Ora 21.00 – „Un om integru”- Lerd – (regia Mohammad Rasoulof) – AP 12

8 septembrie 2018
Ora 13.00 – „Oachi, prințul din junglă” – Ribbit – 3D –  (regia Chuck Powers) – AG
9 septembrie 2018
Ora 13.00 – „România neîmblânzită”- (regia Tom Barton-Humphreys) – AG

Ora 18.00 – „Un prinț și jumătate” – Proiecție de Gală – Invitați: Marius Manole, Iris Spiridon și Ana Lungu – AP 12

 

„Un om integru”- Lerd – AP 12

Regia: Mohammad Rasoulof

Cu: Reza Akhlaghirad, Soudabeh Beizaee

Gen: dramă, thriller

Durată: 117 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=ARrPdPsz5Ig

 

„A Man of Integrity” este o dramă plină de tensiune, gata să stârnească furie, despre corupție și nedreptate, plasată în contextul unui sătuc. „Și cu toate că filmul va fi interzis în țara de baștină, festivalurile și distribuitorii de film de artă așteaptă cu brațele deschise această producție curajoasă, underground, pentru felul în care reușește să rezoneze atât cu publicul local cât și cu publicul global”, a scris publicația Variety.

 

Filmat în secret în Iran, „Un om integru” urmăreşte povestea lui Reza, un bărbat care duce o viaţă modestă alături de soţia şi fiul său, undeva în afara oraşului, câştigându-şi traiul de pe urma creşterii peştilor de apă dulce. O companie privată are interesul de a obţine în orice condiţii pământul din zonă şi este gata să facă orice pentru a-l determina pe Reza să-l vândă. Numai că Reza nu este un bărbat uşor de înduplecat.

 

Integritatea personajului principal nu este un atu pe cât este mai degrabă o provocare: dacă va rezista sau nu într-un război asimetric. Cu câteva excepții, oponenții personajului principal acționează așa cum știm că fac toți corupții: aparent dornici să găsească o soluție, uneori cu zâmbetul pe buze, în realitate cu o indiferență crasă nu doar față de celălalt, dar și față de orice reguli ori principii.

 

 

„Utoya: 22 iulie”- Utøya 22. juli

Regia: Erik Poppe

Cu: Andrea Berntzen, Aleksander Holmen, Brede Fristad, Elli Rhiannon Müller Osbourne

Gen: dramă, thriller

Durată: 90 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=ApCBmwMmEpk

 

Context:  Pe  22  iulie  2011,  în  Oslo,  o  puternică  explozie  declanșată  de  o  mașină  capcană a  ucis  8  persoane.  Două  ore  mai  târziu,  autorul  atentatului  ajungea  pe  insula

Utøya,  unde  avea  loc  o  tabără  a  tineretului  laburist.  Prinși  în  capcanăși  fără  cale  de  scăpare,  69  de  tineri  au  murit  și  110  au  fost  răniți  în  urma  atacului  armat.

 

Utøya  –  22  iulie  urmăreşte  prin  intermediul  unui  personaj  fictiv  de  19  ani,  Kaja,  cele  72  de  minute  interminabile  în  cursul  cărora  extremistul  de  dreapta  a  urmărit  şi  împuşcat  tinerii  prinşi  fărăscăpare  pe  insuliţa  din  apropiere  de  Oslo.  La  7  ani  de  la  atacul  care  a  şocat  Norvegia  și  întreaga  lume,  Erik  Poppe  aduce  pe  ecrane  povestea  tinerilor  care  au  înfruntat  teroarea,  confuzia  și  durerea  zilei  de  22  iulie  2011.  Scris  din  mărturii  și  fapte  cunoscute,  creat  în  urma  unui  dialog  cu  mare  parte  din  supraviețuitori  și  filmat  într-un  singur  plan-secvență,  filmul  reface  în  timp  real  atmosfera  aproape  sufocantă  a  masacrului.

 

„Modul  în  care  au  experimentat  ei  acest  atac  terorist  este  greu  de  descris  în  cuvinte.  Am  speranța  că  acest  film  ne  poate  ajuta  să  înțelegem  și  săarătăm  chiar  mai  multăcompasiune  celor  care,  datorită  destinului  sau  prin  coincidență,  au  fost  prinși  în  acest  haos  când  răul  a  lovit”    –  Erik  Poppe

 

Arătat  în  premieră  mondială  la  Festivalul  Internaţional  de  Film  de  la  Berlin  2018,  în  cadrul  competiției  internaționale,  filmul  a  avut  un  puternic  impact  atât  în  rândul  spectatorilor,  cât  şi  al  presei  internaţionale.  Utøya  –  22  iulie  va  rula  în  cinematografele  din  România  începând  cu  data  de  17  august.

 

„Licu, o poveste românească”

Regia: Ana Dumitrescu

Cu: Liviu Canțer

Gen: documentar

Durată: 86 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=UtmE7p_nwL8

 

Documentarul, scris și regizat de Ana Dumitrescu și produs de compania Jules et Films, vorbește despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canțer, un bărbat de 92 de ani, din Sibiu, a supraviețuit unor evenimente istorice majore.

 

Filmul se concentrează pe trecerea timpului și pe bătrânețe, o meditație despre propria condiție și efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie și momentele importante ale vieții lui. Fiecare secvență de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

 

Licu, o poveste românească a fost recompensat la sfârșitul anului trecut cu trofeul „Porumbelul de Aur/Golden Dove” la DOK Leipzig.

 

„Trei surori adorabile” – Demi soeurs – AG

Regia: Saphia Azzeddine, François-Régis Jeanne

Cu: Sabrina Ouazani, Alice David, Charlotte Gabris, Barbara Probst, Ouidad Elma

Gen: comedie

Durată: 100 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=Ckp-ahxLufc

 

Lauren, o tânără seducătoare de 29 de ani, încearcă să pătrundă în lumea modei pariziene și nu ratează nicio serată organizată în oraș. Olivia are 28 de ani, e psihorigidă și are două obsesii: să salveze afacerea cu dulciuri a părinților și să-și găsească bărbatul ideal.  La 26 de ani, Salma, entuziastă profesoară de istorie, încă locuiește cu mama ei, la perferie.

Drumurile lor par a fi cum nu se poate mai diferite, dar într-o zi ele se întâlnesc. Tatăl pe care nu l-au cunoscut niciodată le lasă moștenire un minunat apartament în Paris. Pentru cele trei surori, conviețuirea va fi ca o bombă cu ceas…

 

„Oachi, prințul din junglă” – Ribbit3D – AG

Regia: Chuck Powers

Cu: Russell Peters, Sean Astin, Tim Curry

Gen: animație, aventuri, comedie

Durată: 88 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=NHsaHxGWzl8

 

O călătorie fantastică începe uneori cu un salt mic de tot. Oachi este o broscuţă care trece printr-o adevărată criză de identitate. Dacă celelalte broaşte iubesc apa şi ar ţopăi toată ziua, el nu este deloc ca ele. Simte că locul lui nu este printre neamul broscăresc şi îşi pune mii de întrebări despre viaţă. Curând însă găseşte curajul de a pleca într-o călătorie importantă, la capătul căreia să afle adevărul şi să ştie care este locul lui în lume. Cum călătoria se anunţă grea şi plină de neprevăzut, se bucură că poate conta pe ajutorul bunei sale prietene, veveriţa zburătoare.

Cei doi vor străbate uimitoarea pădure amazoniană, pentru a afla răspunsul la marile secrete ale vieţii şi se vor întâlni cu o mulţime de personaje, care mai de care mai colorate şi mai diferite, unele prietene, altele gata să le pună beţe-n roate la fiecare pas.

„România neîmblânzită” – AG

Regia: Tom Barton-Humphreys

Narator: Victor Rebengiuc

Gen: documentar natură

Durată: 90 min

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=dTZioOwZEew

 

Romania neîmblanzită este un proiect educațional, distractiv, un agregator social, un subiect de conversație și chiar un element important de branding de țară. Este vorba despre un spectacol de film cu imagini si abordare de tip National Geographic/Discovery,

care te ține fascinat pe scaun pâna la final. De la Munte, la Mare, la Deltă, documentarul trece în revistă vegetația și mai ales fauna României prezentând speciile cele mai spectaculoase precum Caprele de munte, Lynx-ul, Zimbrul și Vulturul.

Cel care narează acest spectacol veritabil al naturii este unul dintre cei mai apreciați actori pe care îi are România: Victor Rebengiuc.

În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.  Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire.

 

Un prinț și jumătate – AP 12

Regia: Ana Lungu

Cu: Iris Spiridon, Marius Manole, István Teglas

Gen: dramă

Durata: 113 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=hF1yb5qQvt8

 

Un prinț și jumătate urmărește povestea a trei prieteni ajunși la vârsta adultă care nu reușesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluție împotriva singurătății, Iris, Marius și Istvan aleg, pentru moment, să locuiască împreună într-un apartament închiriat în București. Când Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, „familia fericită” este în pericol de a se destrăma.

Protagoniștii filmului Un prinț și jumătate sunt actorii: Iris Spiridon, Marius Manole, István Téglás, László Mátray, Emilian Oprea, George Gâdei, Răzvan Krem Alexe. Alături de ei, apar în roluri episodice: regizorul de teatru Radu Afrim și coregraful Răzvan Mazilu.

Scenariul filmului Un prinț și jumătate este scris de Ana Lungu împreună cu Iris Spiridon, imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, iar montajul este realizat de Dana Bunescu.

 

 

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului.

 

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet film 3D: 15 lei (ochelarii incluși)

Preț bilet proiecție de gală: 15 lei