Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) se află pe locul 14 în topul universităţilor româneşti conform unei clasificări realizate de uniRank University Ranking, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al USV, lector univ. dr. Codruţ Şerban.
El a spus că, în cadrul unui top realizat de uniRank University Ranking, una din cele mai importante platforme internaţionale specializate în clasificarea instituţiilor de învăţământ superior, USV se plasează pe poziţia 14 din 80 de universităţi româneşti luate în considerare.
Totodată, la nivel mondial, conform măsurătorilor uniRank University Ranking, USV ocupă locul 3.755 într-un top ce cuprinde cele 13.600 de instituţii de învăţământ superior recunoscute oficial, din două sute de state.
Potrivit lui Şerban, de la înfiinţarea platformei, în anul 2005, metodologia folosită pentru realizarea clasamentului a fost periodic ajustată pentru a oferi rezultate cât mai corecte, actuala metodă de lucru uniRank University Ranking bazându-se pe un algoritm ce include cinci valori web, imparţiale şi independente, extrase din patru surse diferite de informaţii web.
Scopul uniRank University Ranking este să ofere o clasare globală aproximativă a universităţilor şi colegiilor lumii pe baza prezenţei şi popularităţii lor pe web, analizând traficul estimat, încrederea, autoritatea şi calitatea link-ului de popularitate.
Astfel, platforma devine un instrument care să sprijine cadrele didactice şi studenţii în a înţelege cât de cunoscută este o instituţie de învăţământ superior într-o ţară străină.
Şerban consideră că, pentru USV, clasamentul uniRank poate reprezenta o radiografie ce surprinde maturitatea instituţională a unei universităţi, aflată în plin proces de dezvoltare pe toate planurile, într-un context socio-economic dificil şi în condiţiile unei subfinanţări a învăţământului superior din România.
„Datele publicate de uniRank certifică eforturile constante ale universităţii sucevene de internaţionalizare a activităţii sale academice şi de cercetare, fiind o recunoaştere a dezvoltării instituţionale pe care USV a înregistrat-o pe parcursul celor 55 de ani de existenţă. Creşterea vizibilităţii pe plan internaţional, infrastructura didactică şi de cercetare modernă, calitatea personalului academic au fost, cu siguranţă, factorii care au determinat creşterea atractivităţii USV pentru candidaţii la studii din afara ţării”, a spus Şerban.
El a precizat că, în anul universitar 2018-2019, dintre cei peste 8.760 de studenţi la nivel de licenţă, masterat şi doctorat, 980, reprezentând 11%, sunt din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, China, SUA, Serbia etc. AGERPRES