În prezenţa primarului Mihai Chirica şi a inspectorului şcolar general Genoveva Farcaş, la Iaşi a fost inaugurat astăzi, 16 noiembrie, un nou corp de cladire al Grădiniţei cu Program Prelungit (GPP) nr. 1, numit simbolic „CENTENAR”. Acesta este situat în zona Nicolina – CUG, urmând să asigure educaţia unui număr de o sută de copii într-un spaţiu educaţional adecvat, utilat conform nevoilor specifice preşcolarilor. Noul spaţiu al Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 1 este format din patru săli de clasă, cu grup sanitar propriu, cabinet medical, cabinet pentru activităţile de consiliere şi logopedie, precum si un spaţiu generos pentru servirea mesei. Proiectarea clădirii cu acoperiş de sticlă favorizează iluminatul natural în toată clădirea, ceea ce este benefic pentru dezvoltarea psiho-emoţională a preşcolarilor. Valoarea investiţiei, realizată în parteneriat de Primărie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-a ridicat la 1,3 milioane de lei. Primarul Mihai Chirica s-a arătat deosebit de încântat de faptul că, după 11 ani, preşcolarii din zona Nicolina-CUG au începând de astăzi la dispoziţie un nou spaţiu pentru educaţie. Acesta a anunţat că, în perioada următoare, alte cinci grădiniţe şi creşe din municipiu vor beneficia de lucrări de modernizare şi extindere. La rândul său, Genoveva Farcaş, inspectorul şcolar general al judeţului Iaşi, a subliniat că dezvoltarea infrastructurii educaţionale este vitală pentru un învăţământ de calitate, iar inaugurarea unei construcţii noi, realizată la standarde europene, este, cu certitudine, o reuşită. „Avem, în continuare, nevoie de spaţii moderne pentru asigurarea educaţiei copiilor antepreşcolari şi preşcolari la nivelul municipiului Iaşi. Investind în educaţia copiilor de vârste mici, investim, practic, în dezvoltarea economică, astfel încât orice sumă alocată astăzi pentru educaţia preşcolarilor se va multiplica ulterior de 10- 15 ori la nivelul creşterii economice a comunităţii”, a spus Genoveva Farcaş. (E.M.)