Lucrările de reabilitare a Palatului Braunstein, demarate anul trecut, se desfăşoară conform graficului stabilit de constructor, până în prezent acestea fiind finalizate în raport de 17%. Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Palatul Roznovanu. „Lucrarea este în desfăşurare, până în momentul de faţă s-a reuşit depăşirea unui procent de 17% din totalul lucrărilor care vor fi executate, îndreptându-ne astfel spre respectarea termenilor din contract. Au fost executate lucrările de consolidare a infrastructurii, acum lucrându-se în zona parterului, unde s-a ajuns la un stadiu de 70% realizat. Prognozăm finalizarea acestui contract spre sfârşitul anului 2020”, a declarat primarul Mihai Chirica. Proiectul privind consolidarea şi refuncţionalizarea Palatului Braunstein, clădire inclusă pe lista monumentelor istorice, are o valoare de 16.027.968,79 lei, fără TVA, acesta fiind depus de Primărie spre finanţare pe Axa 5.1 a Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene (exerciţiul financiar 2014 – 2020). Iniţial, proiectul nu obţinuse avizul pentru finanţare din bani europeni, motiv pentru care municipalitatea ieşeană a contestat acest lucru la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est (ADRNE). Până la soluţionarea cauzei şi pentru că procesul de deteriorare a imobilului era din ce în ce mai accentuat, Primăria a decis ca lucrările de consolidare și refuncționalizare a clădirii să fie demarate cu bani de la bugetul local. Între timp, municipalitatea a obţinut câştig de cauză în urma contestaţiei depuse la ADRNE, urmând astfel ca banii alocaţi de la bugetul local pentru lucrările la imobil să fie decontaţi din fonduri europene. Câştigătoare a licitaţiei privind execuţia lucrărilor a fost desemnată Asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia. Finalizarea lucrărilor este preconizată pentru sfârşitul anului 2020. (E.M.)
Related Articles
Veteranii de război și militarii care au participat la acțiuni militare în afara țării, scutiți de la plata unor impozite
3 august 2016 20:59
Nicoale Ciucă: Europa trece prin cele mai complicate timpuri de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace
28 martie 2022 18:17
Primăria a început să strângă propuneri de la ieşeni pentru proiectul de buget
9 ianuarie 2020 16:31