Fostul bancher Sajid Javid, fiul unor imigranţi pakistanezi, a fost numit ministru al finanţelor în noul guvern al lui Boris Johnson, iar Dominic Raab, un eurosceptic din noua generaţie de conservatori britanici, este noul şef al diplomaţiei de la Londra, a anunţat Downing Street miercuri seară, relatează AFP.
Sajid Javid este prima nominalizare anunţată pentru guvernul lui Boris Johnson, desemnat oficial miercuri premier al Marii Britanii de regina Elisabeta a II-a.
Foto: (c) NEIL HALL / EPA
Ministru de interne al Theresei May, el îl înlocuieşte în funcţie pe Philip Hammond, care a demisionat chiar înainte de venirea la putere a lui Boris Johnson, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de scenariul unei ieşiri fără acord din Uniunea Europeană, luat în calcul de noul premier.
Dominic Raab, în vârstă de 45 de ani, a demisionat anul trecut din guvernul Theresei May pentru a-şi exprima opoziţia faţă de strategia sa privind Brexitul, pe care o considera prea conciliantă faţă de UE.
El îl înlocuieşte în funcţie pe Jeremy Hunt, rivalul lui Boris Johnson în cursa din cadrul Partidului Conservator pentru înlocuirea Theresei May, care a fost îndepărtat din acest post.AGERPRES