Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că în perioada 5 – 19 octombrie 2019 pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării. Alegătorii care din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu pot veni în localul secţiei de votare – poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Potrivit legislaţiei electorale, cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical. Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală. În ziua alegrilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul. Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse. (sursa: www.agora.md)