Breaking News

Pavel Filip: ”Campania noastră electorală reprezintă obținerea programului cu FMI”

Prim-ministrul Pavel Filip a declarat în debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri că va încerca să țină departe Guvernul de campania electorală. ”Avem un obiectiv foarte important, programul cu Fondul Monetar Internațional (FMI), de aceea campania noastră electorală reprezintă obținerea programului cu FMI”, a menționat Premierul, informează MOLDPRES.

Șeful Cabinetului de miniștri a declarat că nu vrea sub nici o formă ”să pierdem două luni, pentru că dacă ne implicăm în campania electorală executivul nu mai lucrează eficient. Dar avem în față un obiectiv foarte important, programul cu FMI, de aceea pentru mine personal dar și pentru dvs. întreg Cabinetul de miniștri, campania noastră electorală reprezintă obținerea programului cu FMI”.

Prim-ministrul a spus că în acest sens a convenit în detaliu cu reprezentanții FMI, cu majoritatea parlamentară. ”Am punctat zi cu zi, oră cu oră felul în care ne mișcăm astfel încît în luna octombrie să avem aprobat un program cu fondul. Toate precondițiile, toate măsurile care au fost convenite cu FMI vreau să-i asigur pe toți că vor fi realizate în termen, exact așa cum ne-am planificat, chiar dacă o parte din ele nu sînt tocmai populare”, a afirmat Pavel Filip.

”Oricum le vom realiza, chiar dacă vom fi criticați de unii politicieni, de unele formațiuni politice pentru că nu tot timpul măsurile și reformele care trebuie realizate sînt populare, dar eu personal nu mi-am propus să-mi construiesc un viitor politic, sînt gata să-mi asum toate costurile politice, în schimb să muncim aici la Guvern și să realizăm aceste reforme într-o așa manieră că după mandatul nostru RM să nu mai poată fi întoarsă din calea modernizării și dezvoltării””, a spus Prim-ministrul Pavel Filip.