Guvernul nu va tolera implicarea funcționarilor publici și a angajaților statului în campania electorală în timpul orelor de muncă și nu va admite utilizarea resurselor administrative în campanie. Orice abatere de la aceste principii va fi investigată și sancționată conform legii. Despre aceasta a anunțat luni, 7 octombrie, Secretarul general al Guvernului, Andrei Spînu, transmite MOLDPRES.
„Suntem în plină campanie electorală și sarcina noastră, a tuturor, este să ne asigurăm că aceste alegeri sunt libere și corecte. Din perspectiva guvernului, aceasta înseamnă că instituțiile statului nu se vor implica sub nicio formă în influențarea procesului electoral”, a afirmat Spînu.
Potrivit lui, funcționarii care se vor implica în campania electorală riscă sancțiuni conform legii, inclusiv cu demiterea din funcții.
Secretarul general al Guvernului a adăugat că, recent, autoritățile au fost sesizate cu privire la un caz în care „o agenție de stat din Orhei ar utiliza baza de date de contacte ale beneficiarilor pentru a-i telefona și a-i îndemna să voteze un anumit concurent electoral”. Într-un alt caz, responsabilii au recepționat informații potrivit cărora „Poșta Moldovei” „ar distribui, împreună cu revistele abonaților, și materiale electorale”.
Recent, prin decizia premierului, a fost creat un grup de lucru interinstituțional pentru coordonarea monitorizării administrației publice centrale orientate spre asigurarea condițiilor corespunzătoare bunei desfășurări a alegerilor. Grupul de lucru a avut mai multe discuții cu Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Achiziții Publice și Casa Națională de Asigurări Sociale care vor oferi tot suportul Comisiei Electorale Centrale pentru a identifica donațiile suspicioase în campania electorală.
„Am înaintat demersuri către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate pentru a verifica tranzacțiile dubioase care vin din afara țării în campania electorală și a nu admite ca acești bani să fie utilizați în finanțarea partidelor”, a mai adăugat Spînu.
Oficialul a solicitat lucrătorilor din domeniul asistenței sociale să distribuie ajutoarele sociale în strictă conformitate cu legea și să nu admită implicarea intereselor electorale în acest proces.
Alegerile locale generale vor avea loc pe 20 octombrie. Concomitent, în patru circumscripții electorale vor avea loc alegeri parlamentare noi.