COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 164 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 696 de probe, dintre care s-au confirmat 164 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, la ziua de astăzi sunt confirmate 2 778 de cazuri. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului unic de comandă, informează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, cinci cazuri sunt de import, din Polonia și Rusia, și 159 cu transmitere locală. Cele mai multe cazuri de infectare au fost înregistrate în Chișinău, Ștefan Vodă, Edineț ș.a. Până în prezent au fost tratate 560 persoane, iar 75 au decedat.

Prezent la ședință, șeful statului Igor Dodon a menționat că relaxarea unor sectoare a economiei se va face treptat, cu pauză de câte două săptămâni, iar vineri conducerea țării se va întruni în ședință pentru a decide care sectoare își reiau activitatea săptămâna viitoare. El a adăugat că va avea întrevederi cu asociațiile de business pentru a discuta criza economică post COVID-19 și se va întâlni și cu agricultorii care sunt afectați de secetă.

Președintele a declarat că în următoarele zile se va testa masiv în focare și vor fi activate noi laboratoare. El a specificat că, pentru moment, R. Moldova dispune de un stoc de 100 mii de teste pentru depistarea coronavirusului de tip nou.

În perioada 17 martie – 15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de COVID-19.