Municipiul Iaşi a primit Premiul pentru contribuția la dezvoltarea orașului inteligent

La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au participat la Dezbaterea Națională Smart City 2017 – 2020, care a avut loc la Brașov, cu ocazia lansării Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri. Dezbaterea s-a încheiat cu Gala #SmartCity4Romania, ocazie cu care Municipiul Iași a primit Premiul pentru contribuția la dezvoltarea orașului inteligent, fiind primul oraș din România care are o Strategie de Transformare Digitală. Dezbaterea și-a propus să devină locul în care se întâlnesc reprezentanții autorităților publice cu mediul privat, mediul universitar și organizațiile de cercetare tehnologică. „În cadrul manifestării au fost prezentate proiectele pe care le au orașele pentru perioada următoare și soluțiile smart city pe care le propun companiile sau organizațiile civice așa încât orașele inteligente să permită o calitate a vieții care să fie în mod constant sigură, sănătoasă și semnificativă, să le permită locuitorilor să prospere fizic, spiritual și economic”, precizează reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat. Reamintim că în 2017 Municipiul Iași a participat la competiția Digital Cities Challenge, fiind selectat în primele 15 orașe din 92 de aplicații primele din 23 de state membre. Din ianuarie 2018 până în iunie 2019 specialiști ai Comisiei Europene, împreună cu reprezentanți ai autorității locale, mediului de afaceri și mediului academic au realizat Strategia de Transformare Digitală a Municipiului Iași. În iulie 2019 a fost înființat Consiliul Digital de Transformare Digitală a Municipiului Iași, format din reprezentanți ai mediului academic, de afaceri, ai societății civile și reprezentanți ai autorității locale, pentru a superviza implementarea strategiei, a identifica nevoile municipiului și a găsi soluții la acestea. Aceasta este singura structură din România de acest gen.De asemenea, pentru informarea și educarea permanentă a cetățenilor a fost dezvoltată platforma www.iasismartcity.ro, unde sunt prezentate proiectele implementate până în prezent și propunerile de noi proiecte și care oferă posibilitatea cetățenilor de a-și trimite propriile idei. De altfel, în săptămânalul municipiului, Curierul de Iași, a fost înființată o rubrică permanentă „Colțul Smart”, cu informații despre ce înseamnă un oraș smart și cum trebuie să folosească cetățenii noile tehnologii. (E.M.)