Începând cu anul 2019, la data de 30 octombrie este marcată, în România, Ziua pacientului cu arsuri.
Iniţiativa legislativă care prevede declararea acestei zile a fost semnată de şapte deputaţi PSD şi de un deputat PNL, fiind adoptată de Senat la 12 decembrie 2018 şi de Camera Deputaţilor la 11 septembrie 2019.
Ziua de 30 octombrie aminteşte de data la care, în anul 2015, a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti, cel mai mare incendiu produs într-un club din ţară şi cel mai mare accident după anul 1989, soldat cu 64 de persoane decedate şi 163 de răniţi, după cum se arată în expunerea de motive publicată pe site-ul www.cdep.ro. Potrivit iniţiatorilor, scopul instituirii unei astfel de zile este de „a marca impactul emoţional asupra pacientului ars, impact deosebit de puternic pe o perioadă îndelungată de timp şi care presupune adâncă suferinţă şi costuri însemnate”.
Accidentul de la clubul Colectiv din 30 octombrie 2015 a scos la iveală deficienţele sistemului sanitar în ceea ce priveşte serviciile medicale ce se acordă marilor arşi, în sensul că niciun spital din ţară nu îndeplinea în totalitate condiţiile necesare îngrijirii acestora, deoarece nu exista o zonă de izolare protectivă pentru pacienţii cu arsuri.
Potrivit Legii nr.180/2019, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 10 octombrie 2019, Ziua pacientului cu arsuri poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanţe ale României în străinătate, entităţi medicale publice şi private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii apariţiei de incidente care ar putea produce incendii şi ar putea conduce la rănirea gravă prin arsuri a participanţilor, precum şi îngrijirilor necesare pacientului cu arsuri. Ministerul Sănătăţii este responsabil cu coordonarea activităţii dedicate Zilei pacientului cu arsuri. AGERPRES