Deputatul ieşean Marius Bodea (PNL) a fost desemnat marţi, 12 noiembrie, în funcţia de de președinte al Comisiei de Transport și Infrastructură din Camera Deputaților. Propunerea a venit din partea președintelui PNL, Ludovic Orban, și a fost votată în unanimitate de către grupul de deputați al PNL. Liberalul ieșean îl înlocuiește, astfel, în funcţie pe Lucian Bode, care a fost învestit, săptămâna trecută, în funcţia de ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în guvernul condus de premierul Ludovic Orban. Deputatul Marius Bodea a îndeplinit, până acum, funcția de secretar al Comisiei de Transport și Infrastructură din Camera Deputaților. „Sunt onorat de această numire. Pentru mine reprezintă o responsabilitate uriașă, deoarece va trebui să coordonez o comisie foarte grea, cu problematică complexă. Mă voi completa, în acțiuni, cu premierul și ministrul Transporturilor, pe problemele de resort ale comisiei, și voi depune toate eforturile pentru a legifera cât mai corect și mai eficient toate cele patru moduri de transport. Voi încerca să fiu un bun mediator cu toate grupurile politice din Camera Deputaților, pentru a avea cele mai bune acte legislative emise. În paralel, voi continua, cu aceeași determinare, demersurile necesare pentru a urgenta realizarea autostrăzii Iași – Târgu Mureș, care va putea lega cea mai vitregită regiune a țării de restul României și de Europa”, a declarat deputatul Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi. (E.M.)