Între 21 și 24 noiembrie 2019, la Universitatea de Vest din Timișoara, au avut loc lucrările Consorțiului „Universitaria”, din care fac parte cele mai importante cinci universități din România (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București).
Întrunirea de la UVT a reprezentanților Consorțiului „Universitaria” s-a desfășurat sub semnul aniversării a 10 ani de la înființarea acestui prestigios for de reprezentare universitară, iar lucrările pe comisii de specialitate au urmărit o agendă în care se regăsesc direcțiile de acțiune ale Consorțiului. Președinția consorțiului, începând cu această întrunire, de la Timișoara, a fost preluată de rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.
În urma dezbaterilor din panelurile de specialitate și din plenul întrunirii participanților la Consorțiul „Universitaria” de la Timișoara, cele mai importante concluzii au luat forma Rezoluției adoptate de Consorțiul „Universitaria”.