USR consideră că SUA şi NATO trebuie să vadă că România este un aliat activ, care ştie să şi ofere, nu doar să primească şi care este pregătit să redevină polul principal de stabilitate, predictibilitate şi încredere în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.
„Avem nevoie în continuare să respectăm ţintele asumate în ce priveşte bugetul pe apărare, dar mai ales să demarăm urgent o campanie de modernizare şi înzestrare a armatei române în paralel cu programe de pregătire în tandem cu aliaţii noştri, precum şi de o continuă dezvoltare a iniţiativelor regionale sub umbrela NATO”, precizează USR într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES cu ocazia încheierii summit-ului NATO desfăşurat la Londra.
USR salută declaraţia care a încheiat summit-ul, „remarcând mesajul puternic pentru întărirea şi continuitatea Alianţei Nord-Atlantice, precum şi pentru apărarea principiilor Alianţei, în primul rând întărirea principiului apărării colective care stă la baza Articolului 5, dar şi în ce priveşte democraţia şi statul de drept”.
„Summit-ul de la Londra arată că NATO are potenţialul de a merge mai departe întărită şi mai articulată, cu un mesaj mult mai clar în ce priveşte ameninţările cu care ne confruntăm şi cu o susţinere a extinderii NATO de care aveam nevoie. Catalogarea acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse ca ameninţare la adresa securităţii euro-atlantice e un pas important şi de care aveam nevoie de mult timp la nivelul Alianţei, la fel cum este şi recunoaşterea provocărilor aduse de politica Chinei pe plan internaţional. Ceea ce lipseşte, însă, este un mesaj puternic de întărire a flancului estic şi care să pună accent pe întărirea securităţii în regiunea Mării Negre. E un mesaj de care România avea şi are nevoie, la fel cum aveam nevoie să vorbim mai mult de iniţiativele regionale sub egida sau complementare cu NATO în care suntem implicaţi”, a transmis Dan Barna, preşedintele USR, citat în comunicat.
În egală măsură, USR „apreciază angajamentul pentru extinderea NATO începând cu iminenta aderare a Macedoniei de Nord, dar şi mesajele mult mai clare cu privire la catalogarea acţiunilor Federaţiei Ruse ca ameninţare la securitatea euro-atlantică. AGERPRES