Breaking News

Procuratura Generală va insista să îl găsească pe Plahotniuc

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Procurorul general, Alexandr Stoianolgo, a declarat joi, după ședința Consiliului Superior al Procurorilor că Procuratura Generală va insista pe căutarea internațională a ex-președintelui Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, transmite MOLDPRES.

Stoianolglo a spus că săptămâna trecută a primit din partea Interpol o scrisoare prin care autoritățile moldovene sunt înștiințate că organizația internațională a recepționat cererea de căutare internațională a lui Plahotniuc. „În cel mai apropiat timp, vom prezenta materiale noi către Interpol pentru a-i ajuta să îl găsească mai repede”, a specificat procurorul general. 

Vladimir Plahotniuc a fost dat în căutare internațională și interstatală de către Centrul Național Anticorupție. Decizia a fost luată după ce el nu s-a prezentat în fața organului de urmărire penală pentru a fi audiat într-un dosar penal inițiat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.