IEȘIREA DIN IAD (V)
12.
Nu mai țin minte
dacă mi-a aprins cineva lumânarea
cum nu mai țin minte
dacă m-am spovedit de păcate
sau dacă m-am împărtășit…
Cred că n-am făcut toate acestea
De aceea cred
Tipicar fiind
că nu am murit
chiar dacă sunt acum
cu poemul în mână
de parcă aș ține crucea
la trecerea Styxului
cobor pe râul acesta la vale
pe un mal e verdeață
pe celălalt nu se vede vreo cale
mi s-a spus că voi merge în Purgatoriu
mai sunt de lămurit câteva date
blesteme, păcate, înjurături, preacurvii
beții și dintre-acestea citate obligatoriu
Mai apoi voi avea un interviu de trecut
În urma căruia se va decide ce fac cu veșnicia
O consum printre draci sau mă lepăd de lut
și mă înalț prin flăcările Gheenei la cer
ajungând din urmă glasul ce se zbate
ca o limbă de clopot și în mine e ger:
”Doamne,
Odihnește sufletul adormitului robului Tău
Adi Cristi,
În loc luminat, în loc de verdeață, în loc de odihnă
De unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea.
Și orice greșeală ce a săvârșit el
cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul,
Ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni,
iartă-i.
Că nu este om care să fie viu și să nu greșească;
Numai Tu singur ești fără de păcat,
dreptatea Ta este dreptate de veac
și cuvântul tău este adevărul”
13.
– Să-i scoatem poemul din cap
Cu bormașina
sau cu scula aceasta de desfundat coșuri
Singura care atacă direct tot ce înseamnă reproșuri
– Să-l facem direct drac, fără alte comentarii
Să-l punem șef la smoală sau la pucioasă
Unde nu există moarte mai păguboasă
– Să-i dăm pe mână cuvintele interzise
Să facă din ele ce ar face maimuța
Dacă i-ar desena Îngerului puța
Atunci adio Rai și-ar rămâne cu paginile scrise
– Eu zic să-l punem să scrie poeme
Dar nu despre noi despre cei de sus să scrie
apoi să se-ocupe de curve și lemne
– Cred că mai nimerit ar fi să-l vindem pe vin
Să-i scoatem din cap că este poet
Să-l facem de exemplu un drac get-beget
14.
Cobor la vale
spre adâncul numelui
pe care nimeni nu-l mai strigă
Simt din cădere
căldura satanicului foc
Dar nu-nțeleg de ce
mă duc în iad direct
Când eu credeam că merit
mai sus de iad
un loc
Văd că nu văd nimic
Simt cum nu simt ceva
Sunt un buștean căzut
și nu o nouă stea.
Vreau să reclam cuiva
această constatare
Dar nimeni nu se uită
la putrezirea mea
cum nimeni nu există
să-mi iasa-acum în cale
e doar căderea mea
pierdut din marea jale
ADI
CRISTI