Tăcerea este de aur. Dacă tăceai filosof rămâneai. Tăcerea este mult mai grea decât o mie de cuvinte. Cine știe să tacă, știe să și vorbească.
Într-o astfel de lume a gândurilor despre tăcere se simte astăzi exilat cel care nu a tăcut niciodată în ultimii zece ani, cel care s-a declarat prin viu grai dușmanul tăcerilor complice, construindu-și un mod de a fi din ieșirile în fața pupitrului prezidențial pentru a vorbi. Pentru a spune ceea ce avea el de spus despre orice, despre oricine, fiind convins că sistemul pe care l-a creat îi va răspunde cu promptitudine. Mandatele lui Traian Băsescu au fost astfel construite încât el să aibă în mâini comanda unică, chiar dacă prerogativele constituționale nu-i permitea astfel de imixtiuni, astfel de ingerințe în instituțiile statului de drept, ale căror structuri de rezistență erau prinse în fundația separării puterilor, independența lor.
Metafora ”președinte jucător”, folosită de Traian Băsescu pentru a-și masca sentinţele sub platoșa ”eu nu pot să fiu un președinte indiferent, eu trebuie să mă implic acolo unde văd că lucrurile nu merg”, a fost validată și considerată în limitele legii de Curtea Constituțională a României, ceea ce a dus la îndeplinirea condițiilor necesare construirii unuia dintre cele mai diabolice sisteme de putere, articulate pe principiile organizațiilor mafiote.
Astăzi avem să constatăm că ceea ce a construit Traian Băsescu nu se poate numi decât lucrare diavolească, cu atât mai mult cu cât în funcționarea drăcescului mecanism a fost implicată și Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană reprezentată atunci de Juan Manuel Barroso, Viviane Reding, sau Casa Albă, prin reprezentanții acesteia de la București, cum a fost ambasadorul Mark Henry Gitenstein. Aceștia sunt principalii autori morali ai dezastrului care a dus la întreținerea sistemului mafiot, pe care Traian Băsescu l-a stăpânit timp ce un deceniu, evident, pozând în chip de erou național, de un fel de Mustafa Kemal Atatürk, cel care a fost constructorul Turciei moderne de la începutul secolului al XIX-lea. Aceasta era ambiția afișată a lui Traian Băsescu de a reforma statul de drept, de a oferi instituțiilor șansa de a fi aduse la numitorul comun al timpului în care trăim. Pe fond, Traian Băsescu a început consolidarea statutului său de factotum. Ceea ce îl incomoda cel mai mult pe președintele jucător au fost adversarii politici care, pentru a scăpa de ei, trebuiau considerați dușmani politici care trebuiau scoși din scenă prin orice mijloace. Cei care au crezut că jocurile democrației sunt garantate de însuși mecanismele statul democrat, încercând să reziste presiunilor exercitate de președintele jucător și camarila sa, au fost pur și simplu executați pe traseul SRI – DNA – Instanța de judecată, traseu confirmat astăzi de destăinuirile Elenei Udrea, dar și de observațiile lui Traian Băsescu care, la finalul mandatului său prezidențial, recunoaște că serviciile secrete au ajuns să beneficieze de prea multă putere, putere care le-a permis astăzi să devină un important actor al scenei politice, scenă pe care acestea nu ezită să-și joace propriile lor interese.
Președintele jucător este pus în situația de a recunoaște că, într-un final, serviciile i-au scăpat din mână, chiar dacă față de el și-au arătat până în ultimul moment loialitatea, informându-l corect și la timp.
Klaus Iohannis, dacă nu va dori să fie la rândul său ”mâncat de viu” de apetența din ce în ce mai mare pentru putere a acestor mecanisme construite de lege de a fi la dispoziția conducătorilor și nu de a da ordine conducătorilor, ar trebui să pună piciorul legii în prag și să treacă la necesara decapitare și reformare a celor care au pactizat cu Diavolul, servindu-l în detrimentul interesului național. Altfel va avea și el soarta lui Emil Constantinescu care, la finalul mandatului său, a fost pus în situația să recunoască înfrângerea sa de către sistem, chiar dacă sistemul din timpul prezidențiatului său nu avea anvergura celui de azi.
Sistemul mafiot (construit de Traian Băsescu în interiorul structurilor celor trei plus una puteri ale statului de drept), cu ajutorul căruia a reușit să confiște democrația în România, anclanșând cea mai puternică poliție politică, ce a activat în România tuturor timpurilor, trebuie imediat blocat, scos din matricea vieții reale, astfel încât toți cei care au servit ordinelor lui Traian Băsescu, indiferent cine sunt aceștia, indiferent cât timp au acceptat colaborarea, să fie aliniați și deferiți justiției, după ce, în prealabil aceasta va fi curățată de lichele.
Vom vorbi mai apoi de o serie de reabilitări politico-sociale ale celor care de fapt au fost victimele sistemului, de o revizuire a sentințelor judecătorești date în mod nedrept, doar pentru a scăpa Traian Băsescu de un incomod, de un adversar politic de talia lui Adrian Năstase, Traian Remeș sau Dan Voiculescu, prin procese confecționate.
Cei care au slujit regimul Traian Băsescu sunt toți virusați de teroarea de a face rău în numele răului. De la Elena Udrea putem avea această imensă șansă, doar dacă vom fi în stare să decuplăm sistemul ticăloșit din realitatea imediată. Ștecherul se află în mâini le lui Klaus Iohannis.