Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat astăzi, cu unanimitate de voturi, revizuirea bugetului pentru lucrările de consolidare şi refuncţionalizarea a Palatului Braunstein, clădire inclusă pe lista monumentelor istorice, investiţie finanţată în cadrul Axei 5.1 a Programului Operaţional Regional (POR) la Uniunii Europene (exerciţiul financiar 2014 – 2020). Suma aprobată de aleşii locali pentru continuarea lucrărilor de la Palatul Braunstein este de 1,8 milioane de lei, fără TVA, fonduri care vor fi asigurate de la bugetul local. Valoarea iniţială a investiţiei, care a demarat în luna martie 2018, se ridică la suma de 18 milioane de lei, fără TVA, fonduri asigurate de la Uniunea Europeană şi bugetul local. Lucrările sunt executate de Asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia. Execuția lucrărilor este estimată la 27 de luni, durata de garanție a acestora urmând a fi de minim 60 de luni. Tot în şedinţa de astăzi, aleşii locali au aprobat rectificarea bugetului municipiului Iaşi pe anul 2002 precum şi semnarea de către Primăria Municipiului Iaşi a unui acord de parteneriat cu Opera Naţională Română din Iaşi în vederea organizării „Galei aniversare Ruxandra Donose – 30 de ani de activitate internațională”. Spectacolul, programat pentru data de 13 septembrie la Grădina Botanică, va beneficia de participarea extraordinară a mezzo-sopranei Ruxandra Donose, contribuţia municipalităţii pentru organizarea acestei galei fiind de 16.700 de lei. Alte proiecte de hotărâre aprobate de consilieri au vizat modificarea statului de funcţii al Poliţiei Locale Iaşi, calendarul evenimentelor artstice şi culturale care urmează să fie organizate de municipalitate în perioada septembrie – octombrie 2020, precum şi o serie de solicitări locative, înaintate de comisia de specialitate din cadrul Primăriei. (E.M.)