CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ȚARA

Adi Cristi

Intrăm în ultima săptămână a lunii februarie. Se pare că incandescența scenei politice a diminuat la maxim tradiționalele geruri ale iernii carpatine, oferindu-ne o iarnă blândă și pufoasă, nesperat de prietenoasă, față de prognozele din toamna trecută, numai bună de trecut la realizările procurorilor. Iată că, indirect, ei se fac responsabili și de starea meteo din țară, nu numai de starea infracțională. Prea multe beaking news-uri au invadat scena  știrilor de interes, care pur și simplu au marginalizat viața de zi cu zi a țării, uitând că mai și trăim la timpul prezent, fiind producătorii de evenimente profunde și serioase, care oricum vor rezista mai mult decât focurile de paie ale acestor arestări în direct, delațiuni spectaculoase în direct, strigăte de disperare ale celor care nu au crezut niciodată că vor fi victimele propriilor lor decizii, care au fundamentat un sistem diabolic de a include interesele politie în articulațiile justiției.

Deja s-a format un reflex pe fondul interesului național, care urmărește cu sufletul la gură momentul în care se va ajunge la Traian Băsescu. Deja arestații preventiv cu vechime încep ”să dea din casă”, fără ca să mai țină cont de trecutul pe care și l-au construit împreună. Astfel, Dorin Cocoș recunoaște că a împărțit mita cu Elena Udrea, partea ei fiind folosită la susținerea campaniei prezidențiale din 2009, în folosul lui Traian Băsescu. Tot el recunoaște că a dat bani trezorierului, la PDL, numit a fi cureaua de legătură cu Vasile Blaga și cu Emil Boc. Sumele de bani vehiculate sunt amețitoare, mai ales dacă acestea nu vor fi rupte din contextul anilor 2010, moment de tristă amintire pentru umilirea și batjocorirea poporului român, prin deciziile comunicate țării atunci de către Traian Băsescu.

Suita delațiunilor continuă, de această dată din partea lui Gheorghe Ștefan, un arestat preventiv pentru care suferința a devenit mai mult decât vizibilă, care vine să completeze acuzațiile formulate împotriva Elenei Udrea, a lui Dorin Cocoș,  Gabriel Sandu, Vasile Blaga și împotriva lui Gheorghe Fluture, nume ce apare ca noutate în dosarele DNA.

Nu ne putem desprinde de acest magnet al interesului public, chiar dacă evenimentele reprezentative pentru României anului 2015, în această ultimă săptămână a lunii februarie, sunt cu totul altele.

Dacă ar fi să evităm acest praf, pe care singuri ni-l aruncăm în ochi, putem distinge o Românie aflată într-unul dintre cele mai tensionate momente din ultimii 75 de ani. Din  nou la granițele țării, care de data aceasta sunt și granițele NATO și granițele Uniunii Europene, se înfiripă un conflict armat, o amenințare vizibilă și reală a Federației Ruse, care începe să se manifeste după scenariile folosite înaintea anilor 1939 de Germania hitleristă. Pe scena Europei a apărut acest Vladimir Putin care a reușit, în mandatele sale de președinte veșnic al Rusiei, să redescopere spiritul Marelui urs, a invincibilului soldat rus, al cărui strămoș a fost soldatul sovietic, cel care a eliberat Europa din ”ghearele fascismului”.

Vladimir Putin nu se mai jenează să amenințe Europa și lumea în general. Nu-și mai ascunde intențiile, doar bănuite cândva, trecând la atac, mizând pe imobilismul Europei, imobilism tradițional și în timpul primului război mondial, dar și înaintea celui de-al doilea război mondial.

A atacat Ucraina, sfârtecându-i trupul Crimeei, mizând pe această lipsă de reacție a Europei, mult prea înăbușită în birocrație și formalism. Vladimir Putin a scos însemnele militare ale armatei sale și a lăsat o așa zisă hoardă de separatiști să cucerească Peninsula Crimeea, punct strategic de maximă importanță, pentru ca zicerea lui Traian Băsescu să se confirme – (președintele jucător încerca să definească Marea Neagră ca fiind ”marele lac rusesc”).

”Vladimir Putin ar vrea să pună în discuție capacitatea NATO de a acționa conform Articolului 5 al Tratatului, care prevede că, dacă un stat membru este atacat, Alianța trebuie să riposteze”, este părerea generalului Constantin Degeratu.

Generalul în rezervă a arătat că, potrivit unor analize recente, variantele care ar fi luate în calcul la Moscova ar putea fi Estonia și România: „Rusia va încerca să demonstreze că Articolul 5 nu funcționează sau nu funcționează pentru toți şi nu aşa cum îşi imaginează unii”,
În ceea ce privește România, Degeratu spune că „nu se pune problema ocupării unui teritoriu”, ci, eventual, „scoaterea unui teritoriu de sub controlul forțelor guvernamentale”. Una dintre variante ar fi „însămânţarea unor mişcări separatiste care ar pune România în incapacitate de acțiune a NATO cu o intervenție de tipul Articolului 5”.

Toate aceste îngrijorări sunt formulate în matricea pe care însuși Vladimir Putin o desenează atunci când spune că ”nicio alta țară nu trebuie sa își facă iluzii că poate atinge un nivel de superioritate militară comparativ cu Rusia”. Liderul de la Kremlin avertizează că Moscova va avea „reacții adecvate” la orice „presiuni”. „Nimeni nu trebuie sa aibă iluzia ca poate obţine superioritate militară comparativ cu Rusia. Nimeni nu poate exercita presiuni asupra Rusiei. Vom avea mereu reacţii adecvate la astfel de aventuri”.

Între timp noi, cei de dincolo de Prut, ne comportăm parcă am fi deja ”pe cealaltă lume”, fiind mult mai preocupați de ce mai spune Elena Udrea sau Gheorghe Ștefan, decât de ce se întâmplă cu țara.